În anul școlar 2012-2013 Ministerul Educației va introduce clasele pregătitoare în sistemul de învățământ , unde prezența va fi obligatorie , dar nu se vor da note sau calificative activitățile fiind structurate sub forma unor jocuri. Înscrierea în aceste clase va începe pe 5 martie , iar eventualele preânscrieri de la nivelul unităților de învățământ nu vor fi luate în considerare. „Înscrierile în clasele pregătitoare se va face în funcție de vârsta copilului , participarea la grădiniță și opțiunea părinților. Dacă vârsta copilului e de 7 ani împliniți până la 31 august 2012 inclusiv se înscrie în clasa I, indiferent dacă a fost sau nu la grădiniță. Dacă la 31 august 2012 inclusiv, copilul are 6 ani împliniți se poate înscrie fie în clasa I , fie în clasa pregătitoare în funcție de solicitarea scrisă a părintelui. Dacă are 6 ani împliniți între 1 septembrie 2012 și 31 decembrie 2012 , dacă împlinește în acest interval 6 ani, poate să meargă fie la clasa pregătitoare , fie la grădiniță în grupa mare”, ne-a declarat Luminița Vârlan inspector școlar general ISJ Neamț. La nivelul județului Neamț ar urma să intre de anul viitor la clasele pregătitoare aproximativ 900 de copii. Reprezentanții ISJ Neamț dau asigurări părinților că înscrierile se vor face fără probleme. „Principalul beneficiu al acestei măsuri este că se vor număra elevii care după vechea legislație nu ar fi fost cuprinși în nicio formă de învățământ. La nivel național cam 20.000 de copii vor fi aduși în unități de învățământ. Este vorba de copiii care la un moment dat erau pierduți pe drum. Nu erau nici în clasa I, nici în grupa pregătitoare la grădiniță”, ne-a mai declarat Luminița Vârlan inspector general ISJ Neamț. Părinții interesați să afle mai multe despre formarea claselor pregătitoare pot suna gratuit la numărul 0800 816 233 unde vor intra în legătură cu inspectorii școlari de specialitate.
