Absolvenitii de gimnaziu de anul acesta au ocupat inca din prima sesiune de repartizare toate locurile in colegiile din oras. Ca in fiecare an concurenta cea mai mare s-a inregistrat la Colegiul National “Stefan cel Mare”, unde cea mai mica medie de admitere in invatamantul liceal a fost de 8.39 la filosofie. Pentru specializarea stiinte ale naturii unde au fost si cele mai multe locuri, 120, ultimul candidat admis a avut media de 9.03, iar la specializarile matematica-informatica si stiinte sociale ultima de media a fost de 8.45 respectiv 9.00. Pe de alta parte la Colegiul Tehnic ”Ion Creanga” s-a intrat si cu medii de 5,37 la specializarea textile, in timp ce la turism si alimentatie publica, unde au fost 90 de locuri, ultima media a fost de 7.80. Nici in cadrul Liceului Economic “Vasile Conta” nu mai exista locuri libere, aici la specializarea economic ultima medie de admitere a fost de 8.30 iar la mate-info de 8.15. Absolvenii care nu au fost repartizati in prima sesiune, fie din cauza mediilor fi din cauza numarului redus de optiuni trecute, mai au o sansa la repartizarea programata pentru 22 iulie. Insa in judet exista locuri libere doar la cateva colegii tehnice din Piatra Neamt precum si la mai multe grupuri scolare din Pipirig, Borca, Roznov sau Bicaz.
Toate locurile la liceu ocupate in oras
Dezastru la afisarea notelor de la bacalaureat
Din nefericire pentru elevi, notele de la bacalaureatul de anul acesta nu au fost tocmai pe măsura aşteptărilor, mai mult decat atat si procentul de promovabilitate este mult mai mic fata de anii anteriori. Daca la Colegiul National “Stefan cel Mare” 10 elevi nu au obtinut medii peste 6 iar unul nu s-a prezentat le examen, la Colegiul Tehnic rezultatele partiale sunt si mai rele, aici peste 250 de candidati nu au obtinut medie de trecere, in timp ce 7 nu s-au prezentat, iar un candidat a fost scos din examen. De asemenea niciun absolvent nu a obtinut media 10, cea mai mare media din oras a fost de 9,95 la Colegiul Stefan cel Mare si de 7.8 la Colegiul Tehnic “Ion Creanga”. Acestea nu sunt insa notele finale, absolventii nemultumiti pot depune contestatie astazi, urmand a primi raspunsurile pe 8 iulie.
