Tuesday, February 7, 2012

Consiliul Judeţean Neamţ explică

Posted de Gura Targului On august - 24 - 2010
Cu privire la unele informaţii şi opinii vehiculate în ultimele zile în presa locală şi nu numai, conducerea Consiliului Judeţean Neamţ a ţinut să facă următoarele precizări:
1. Conducerea CJ Neamţ a anunţat, încă de la preluarea Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, că prioritatea numărul 1 este şi va fi creşterea calităţii actului medical.
2. Preşedintele CJ Neamţ aşteaptă de la conducerea Spitalului Judeţean acţiuni imediate şi eficiente în acest sens, remedierea situaţiilor reclamate de pacienţi (referitoare la medicamente şi materiale sanitare solicitate pacienţilor, la calitatea hranei şi modalitatea de transport etc).
3. Preşedintele CJ Neamţ aşteaptă, de asemenea, de la conducerea Spitalului Judeţean, măsurile gospodăreşti necesare pentru creşterea ordinii din spital şi din curtea acestuia.
4. Preşedintele CJ Neamţ rămâne fidel intenţiei de modernizare a spitalului, de dotare cu aparatură modernă, acţiuni care să eficientizeze actul medical dar să aducă şi la un standard de calitate normal condiţiile oferite pacienţilor.
5. Preşedintele CJ Neamţ este conştient că toate aceste ţinte pot fi atinse doar împreună, prin eforturile conjugate al celor care conduc spitalul (directori plus membrii Consiliului de Administraţie), ale medicilor, ale asistenţilor, ale celorlalţi salariaţi din SJU Neamţ şi, fireşte, ale Consiliului Judeţean Neamţ.
6. Pentru a clarifica unele informaţii contradictorii: şefii de secţie şi ceilalţi medici din SJU Neamţ au libertate totală în a comunica cu presa pe subiecte vizând cazurile şi problematica medicală iar despre problemele referitoare la organizare şi management, persoana îndreptăţită să furnizeze informaţii şi să dea declaraţii este dr. Sorin Ciobanu (conform deciziei din C.A. al SJU Neamţ din data de 26.08.2010).
7. Deşi este la curent cu diferitele acuzaţii care vizează activitatea sau pe unele persoane din spital, preşedintele CJ Neamţ se delimitează de acuzaţiile generalizate, care nu sunt corecte nici din punct de vedere legal, nici din punct de vedere moral. Preşedintele CJ Neamţ solicită instituţiilor sau persoanelor autorizate să trateze cu maximă atenţie fiecare caz în parte (atunci când este cazul) şi să ia toate măsurile pentru cheltuirea justă a banului public. Greşeala, culpa sau dauna produsă de o persoană sau alta nu poate fi imputabilă însă unei întregi colectivităţi, legea fiind extrem de clară în acest sens şi precizând că orice răspundere este “directă şi personală”.
8. Preşedintele CJ Neamţ consideră că, în acest moment, în Spitalul Judeţean Neamţ este nevoie de acţiune, de organizare, de îmbunătăţirea reală a condiţiilor oferite pacienţilor şi nu de exerciţii de imagine.
Precizările vin ca urmare a unui comunicat transmis propriilor colegi de doctorul Silvia Roşescu, managerul Spitalului de Urgenţă Neamţ, comunicatîn care Silvia Roşescu spune că are susţinerea CJ Neamţ în “cursa” controalelor pentru a descoperi pe cei care nu-şi fac treaba . Drept urmare, în presă au apărut articole şi opinii.

Cu privire la unele informaţii şi opinii vehiculate în ultimele zile în presa locală şi nu numai, conducerea Consiliului Judeţean Neamţ a ţinut să facă următoarele precizări:1. Conducerea CJ Neamţ a anunţat, încă de la preluarea Spitalului Judeţean Piatra Neamţ, că prioritatea numărul 1 este şi va fi creşterea calităţii actului medical.2. Preşedintele CJ Neamţ aşteaptă de la conducerea Spitalului Judeţean acţiuni imediate şi eficiente în acest sens, remedierea situaţiilor reclamate de pacienţi (referitoare la medicamente şi materiale sanitare solicitate pacienţilor, la calitatea hranei şi modalitatea de transport etc).3. Preşedintele CJ Neamţ aşteaptă, de asemenea, de la conducerea Spitalului Judeţean, măsurile gospodăreşti necesare pentru creşterea ordinii din spital şi din curtea acestuia.4. Preşedintele CJ Neamţ rămâne fidel intenţiei de modernizare a spitalului, de dotare cu aparatură modernă, acţiuni care să eficientizeze actul medical dar să aducă şi la un standard de calitate normal condiţiile oferite pacienţilor.5. Preşedintele CJ Neamţ este conştient că toate aceste ţinte pot fi atinse doar împreună, prin eforturile conjugate al celor care conduc spitalul (directori plus membrii Consiliului de Administraţie), ale medicilor, ale asistenţilor, ale celorlalţi salariaţi din SJU Neamţ şi, fireşte, ale Consiliului Judeţean Neamţ.6. Pentru a clarifica unele informaţii contradictorii: şefii de secţie şi ceilalţi medici din SJU Neamţ au libertate totală în a comunica cu presa pe subiecte vizând cazurile şi problematica medicală iar despre problemele referitoare la organizare şi management, persoana îndreptăţită să furnizeze informaţii şi să dea declaraţii este dr. Sorin Ciobanu (conform deciziei din C.A. al SJU Neamţ din data de 26.08.2010).7. Deşi este la curent cu diferitele acuzaţii care vizează activitatea sau pe unele persoane din spital, preşedintele CJ Neamţ se delimitează de acuzaţiile generalizate, care nu sunt corecte nici din punct de vedere legal, nici din punct de vedere moral. Preşedintele CJ Neamţ solicită instituţiilor sau persoanelor autorizate să trateze cu maximă atenţie fiecare caz în parte (atunci când este cazul) şi să ia toate măsurile pentru cheltuirea justă a banului public. Greşeala, culpa sau dauna produsă de o persoană sau alta nu poate fi imputabilă însă unei întregi colectivităţi, legea fiind extrem de clară în acest sens şi precizând că orice răspundere este “directă şi personală”.8. Preşedintele CJ Neamţ consideră că, în acest moment, în Spitalul Judeţean Neamţ este nevoie de acţiune, de organizare, de îmbunătăţirea reală a condiţiilor oferite pacienţilor şi nu de exerciţii de imagine.Precizările vin ca urmare a unui comunicat transmis propriilor colegi de doctorul Silvia Roşescu, managerul Spitalului de Urgenţă Neamţ, comunicatîn care Silvia Roşescu spune că are susţinerea CJ Neamţ în “cursa” controalelor pentru a descoperi pe cei care nu-şi fac treaba . Drept urmare, în presă au apărut articole şi opinii.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Groapa de gunoi

1 iulie 2012 este data limită la care vechea groapă de gunoi a oraşului Tîrgu Neamţ trebuie închisă definitiv. Primăria [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Boc predă ștafeta lui Cătălin Predoiu

“Preşedintele României, Traian Băsescu, a luat act de demisia premierului Emil Boc şi, în temeiul articolelor 94 lit. (c), 100 [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Bibliotecă de 500.000 lei

Oraşul Tîrgu Neamţ se poate mândri cu o bibliotecă de valoare. Pe lângă valoarea culturală, aceasta totalizează un număr de [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Gura Târgului revine pe tarabe

Săptămânalul Gura Târgului revine pe tarabe, după o perioadă de hibernare, dar pregătită să grăiască adevărul  cititorilor săi fideli. Gura [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay
Ziare | Web Design Neamt