Thursday, February 9, 2012
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, joi, la Timişoara, că impactul pe care îl va avea asupra domeniului educaţiei rectificarea bugetară, prin care ministerul a pierdut aproape 500 de milioane de lei, va fi scăzut dacă organizarea este bună.
Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă educaţia va fi afectată de rectificarea bugetară aprobată, miercuri, de Guvern, prin care Ministerul Educaţiei a pierdut 494,6 milioane de lei, Funeriu a răspuns: “Cu cât organizarea este mai bună, cu atât impactul acestor măsuri va fi mai scăzut”.
“Dacă nu te organizezi mult, mult mai bine, există riscul să se producă o serie de disfuncţionalităţi. Totul ţine, de fapt, de cât de mult durează perioada de stres bugetar. Cu cât măsurile pe care le luăm sunt mai corecte – şi vă asigur că ele sunt -, cu cât organizarea este mai bună, cu atât impactul acestor măsuri va fi scăzut. De aceea îmi doresc să intrăm în parametri normali cât mai repede, iar intrarea în parametri se va face cu cât mai repede vor fi luate măsurile bune pe care noi le-am luat”, a afirmat ministrul Educaţiei.
El a spus că, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, calitatea învăţământului în România nu a crescut, deşi investiţia în educaţie a crescut “foarte mult”, banii fiind “disipaţi de un sistem ineficient”.
“Avem un studiu al Băncii Mondiale care ne arată că, din păcate, calitatea educaţiei nu a crescut, cu toate că investiţia în educaţie a crescut foarte mult. Întrebarea este unde sunt banii? Banii au fost disipaţi de un sistem ineficient. Sunt notorii cazurile de lucrări făcute pe nişte sume de bani incredibil de mari. Există, evident, aspectul optimizării folosirii banului public. Şi atunci când sistemul este optim şi investiţia va avea efectul scontat”, a mai afirmat Funeriu.
Potrivit ministrului Educaţiei, “în afara unei finanţări corecte” şi a utilizării banilor “în mod cinstit” nu se poate face performanţă în educaţie.
“Performanţă în afara unei finanţări corecte şi a unui sistem capabil să utilizeze aceşti bani în mod cinstit este foarte dificil de făcut. În acelaşi timp, modul în care utilizăm şi organizăm sistemul, chiar şi în aceste condiţii de stres financiar, îşi va spune cuvântul. (…) Dar trebuie să ne încadrăm în ceea ce România îşi poate permite”, a mai spus Funeriu.
El a dat ca exemplu examenul de titularizare de anul acesta care, în opinia sa, a fost organizat “în mod corect” şi “cu cheltuieli minime”.
Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială, cu scopul de a evita “declanşarea unor conflicte sociale”.

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a afirmat, joi, la Timişoara, că impactul pe care îl va avea asupra domeniului educaţiei rectificarea bugetară, prin care ministerul a pierdut aproape 500 de milioane de lei, va fi scăzut dacă organizarea este bună. Întrebat de corespondentul MEDIAFAX dacă educaţia va fi afectată de rectificarea bugetară aprobată, miercuri, de Guvern, prin care Ministerul Educaţiei a pierdut 494,6 milioane de lei, Funeriu a răspuns: “Cu cât organizarea este mai bună, cu atât impactul acestor măsuri va fi mai scăzut”. ”Dacă nu te organizezi mult, mult mai bine, există riscul să se producă o serie de disfuncţionalităţi. Totul ţine, de fapt, de cât de mult durează perioada de stres bugetar. Cu cât măsurile pe care le luăm sunt mai corecte – şi vă asigur că ele sunt -, cu cât organizarea este mai bună, cu atât impactul acestor măsuri va fi scăzut. De aceea îmi doresc să intrăm în parametri normali cât mai repede, iar intrarea în parametri se va face cu cât mai repede vor fi luate măsurile bune pe care noi le-am luat”, a afirmat ministrul Educaţiei.El a spus că, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale, calitatea învăţământului în România nu a crescut, deşi investiţia în educaţie a crescut “foarte mult”, banii fiind “disipaţi de un sistem ineficient”.”Avem un studiu al Băncii Mondiale care ne arată că, din păcate, calitatea educaţiei nu a crescut, cu toate că investiţia în educaţie a crescut foarte mult. Întrebarea este unde sunt banii? Banii au fost disipaţi de un sistem ineficient. Sunt notorii cazurile de lucrări făcute pe nişte sume de bani incredibil de mari. Există, evident, aspectul optimizării folosirii banului public. Şi atunci când sistemul este optim şi investiţia va avea efectul scontat”, a mai afirmat Funeriu.Potrivit ministrului Educaţiei, “în afara unei finanţări corecte” şi a utilizării banilor “în mod cinstit” nu se poate face performanţă în educaţie.”Performanţă în afara unei finanţări corecte şi a unui sistem capabil să utilizeze aceşti bani în mod cinstit este foarte dificil de făcut. În acelaşi timp, modul în care utilizăm şi organizăm sistemul, chiar şi în aceste condiţii de stres financiar, îşi va spune cuvântul. (…) Dar trebuie să ne încadrăm în ceea ce România îşi poate permite”, a mai spus Funeriu.El a dat ca exemplu examenul de titularizare de anul acesta care, în opinia sa, a fost organizat “în mod corect” şi “cu cheltuieli minime”.Guvernul a aprobat, miercuri, prima rectificare bugetară din acest an, prin care sunt tăiate alocaţiile mai multor ministere şi acordate fonduri în special pentru plata pensiilor, indemnizaţiilor de şomaj şi altor alocaţii de natură socială, cu scopul de a evita “declanşarea unor conflicte sociale”.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Telegondola la Tg Neamt?

Orașul Tîrgu-Neamț ar putea avea în perioada următoare o telegondolă la standarde europene, așa cum ne-a declarat primarul Decebal Arnăutu. [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Decebal Arnăutu, dublă candidatură

Primarul Decebal Arnăutu va candida în anul 2012 la două funcții importante. În luna iunie va candida la primăria orașului [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Politica pașilor mărunți, dă roade la Spitalul și Policlinica dinTîrgu-Neamț

Anul acesta Spitalul Orășenesc și Policlinica Orășenească din Tîrgu-Neamț a beneficiat de importante investiții în aparatură medicală, bani proveniți în [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Groapa de gunoi

1 iulie 2012 este data limită la care vechea groapă de gunoi a oraşului Tîrgu Neamţ trebuie închisă definitiv. Primăria [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay
Ziare | Web Design Neamt