Wednesday, February 8, 2012

Întâlnirea tuturor directorilor de şcoli din judeţul Neamţ privind evaluarea semestrului I de învăţământ a avut loc joi, 4 martie, la Casa Culturii “Ion Creangă” din Tîrgu Neamţ. Sala mare a fost plină de directorii de şcoli, directori adjuncţi şi inspectori şcolari.

Inspectorul general, Luminiţa Vîrlan a centrat discuţiile pe cazuri reale şi mai puţin pe statistici. Dânsa a şi dat nota în care au decurs toate prezentările făcute.

Invitaţii au fost: din partea ISU Neamţ căpitanii Ciprian Mihai Mitrea şi Bogdan Jinga, Gabriel Ploscă din partea sindicatului, primarul oraşului Tîrgu Neamţ Decebal Arnăutu şi subprefectul Vasile Şendrea.

Discuţiile au început cu cei de la ISU, care au făcut o prezentare a acţiunilor desfăşurate în comun cu ISJ Neamţ şi s-a precizat ca documentaţiile pentru avize, în cazul lucrărilor în şcoli, să fie bine întocmite de la bun început, pentru a se evita problemele ulterioare.

Primarul Decebal Arnăutu a scos în evidenţă colaborarea excelentă a Primăriei cu ISJ Neamţ. Dânsul şi-a exprimat dorinţa, expresă ca lucrările din şcoli să continuie, pentru că în ceea ce priveşte banii pentru utilităţi se vor găsi ca şi până acum. Deasemenea a cerut înţelegerea profesorilor privind ce de-al 13-lea salariu, pentru că existenţa banilor depinde de alte instituţii, dânsul făcând tot ce se poate ca banii să fie daţi în aprilie şi nu în mai sau iunie.

Pornind de la cuvintele lui Decebal Arnăutu inspectorul general, Luminiţa Vîrlan a precizat că directorii de şcoli au ogligaţia, cu atât mai mult cu cât sunt profesori, să aibă o bună colaborare cu primarii, să le explice ce se întâmplă în învăţământul nemţean la ora actuală. În ceea ce priveşte procentele de promovabilitate acestea sunt mai bune ca anii trecuţi şi este un lucru bun, dar este vorba de o statistică şi trebuie ştiut care este reflecţia în realitate a competenţei elevilor. Pentru asta directorii nu trebuie să privească şcoala ca pe o moşie personală, funcţia fiind asumată împreună cu toate responsabilităţile. Mai mult decât atât, cazurile de violenţă, absenteism trebuiesc tratate în mod particular, iar psihologii şcolari, pedagogii trebuiesc antrenaţi în toate activităţile, inclusiv la şedinţele cu părinţii.

Privit din prisma “respect dacă eşti respectat” se află în lucru un Regulament de ordine în şcoli. Pe aceeaşi direcţie inspectorul Eugen Vasiliu se ocupă de Proiectul Educaţie în şcolile din Neamţ.

Inspectorul adjunct Liliana Georgescu a avut sarcina de a prezenta raportul pe semestrul I şi ce se va întâmpla în semestrul II, în ceea ce priveşte restructurarea şi descentralizarea învăţământului. S-a făcut precizarea că unele rapoarte au fost întocmite greşit, că unele decizii ce ţineau de direcţia şcolii au fost direcţionate către inspectorat. S-au făcut aprecieri despre rezultatele bune din semestrul trecut.

Pentru viitor directorii de şcoli au fost atenţionaţi privind banii pentru personal, în urma finanţării per elev. Sumele vor fi suplimentate, dar nu foarte mult, aşa că fiecare ar cam trebui să se descurce cât mai bine cu resursele pe care le are. Deasemenea s-a precizat că încă nu este finalizată baza legală pentru restructurare de activitate. Aceasta ar începe după 22 martie

Plosca Gabriel Secretar general SLLICS Neamţ, la finalul întrunirii, a făcut precizări privind drepturile salariale a cadrelor didactice, motificările legale. Dânsul a ţinut să precizeze că în ceea ce priveşte ce de-al 13-lea salariu, le dă dreptate primarilor, banii nu pot fi acordaţi decât începând cu luna aprilie.

Săptămâna viitoare urmează a se întruni comisia paritară, inspectorat-sindicat, pentru a se găsi un numitor comun în ceea ce priveşte modificările din învăţământul românesc.

Finalul raportului a fost punctat în jurul descentralizării, fiind citat ministerul de resort cu “descentralizare, descentralizare şi iar descentralizare”.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Comments

Powered by Facebook Comments

One Response to “Raportul învăţământului nemţean pe semestrul I la Tîrgu Neamţ”

  1. Adina Timofte spune:

    Buna ziua!

    Revin cu propunerea de a va angaja urgent un corector. Se strecoara in toate articolele dumneavoastra greseli inacceptabile de … SCRIERE!
    Trebuie sa gasiti o solutie urgenta, altfel va veti face de ras in continuare!
    Mult succes!

    Adina Timofte

Leave a Reply

Telegondola la Tg Neamt?

Orașul Tîrgu-Neamț ar putea avea în perioada următoare o telegondolă la standarde europene, așa cum ne-a declarat primarul Decebal Arnăutu. [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Decebal Arnăutu, dublă candidatură

Primarul Decebal Arnăutu va candida în anul 2012 la două funcții importante. În luna iunie va candida la primăria orașului [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Politica pașilor mărunți, dă roade la Spitalul și Policlinica dinTîrgu-Neamț

Anul acesta Spitalul Orășenesc și Policlinica Orășenească din Tîrgu-Neamț a beneficiat de importante investiții în aparatură medicală, bani proveniți în [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Groapa de gunoi

1 iulie 2012 este data limită la care vechea groapă de gunoi a oraşului Tîrgu Neamţ trebuie închisă definitiv. Primăria [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay
Ziare | Web Design Neamt