28 februarie – Ziua ProtecÅ£iei Civile din România

15 afisari

În anul 1929, Marele Stat Major a înfiinţat prima organizaţie paramilitară de protecţie civilă. Începutul organizării protecţiei civile în România îl constituie Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, prin care se aprobă Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, ca o necesitate a protejării populaţiei civile, rezultată în urma efectelor devastatoare ale primului război mondial, având ca scop limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie prin protecţie directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor.

Pe timpul celui de al doilea război mondial apărarea pasivă contra atacurilor aeriene a funcţionat în cadrul Ministerului Aerului şi Marinei, în subordinea de Comandamentului Apărării Pasive.

După 1945, concepţia şi structurile organizatorice existente au fost influenţate de iminentul pericol al folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă, în mod deosebit al armei nucleare.

În anul 1952 instituţia îşi schimbă denumirea în apărarea locală antiaeriană – A.L.A. fiind organizate state majore de apărare locală antiaeriană la nivelul regiunilor, localităţilor şi operatorilor economici,.

În baza experienţei acumulate pe parcursul intervenţiilor pentru înlăturarea efectelor cutremurului din 4 martie 1977, în anul 1978 a fost adoptată Legea 2 a apărării civile primul instrument legislativ care a consfinţit implementarea în ţara noastră a concepţiei moderne de protecţie civilă, sistemul privind şi misiuni de prevenire şi înlăturare a urmărilor calamităţilor şi catastrofelor.

Revoluţia din 22 Decembrie 1989 a determinat perfecţionarea activităţilor de protecţie civilă, la 11 mai 1990 România ratificând Protocoalele Adiţionale nr. I şi II ale Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate. Începând cu 1994 ca urmare a derulării Programului NATO ,,Parteneriat pentru Pace’’, Protecţia Civilă din România, cu sprijinul Comitetului Superior de Planificare a Urgenţelor Civile al NATO, a organizat o serie de activităţi cu o largă participare internaţională. În premieră, s-au realizat exerciţii de protecţie civilă asistate pe calculator, cu simulări de accidente nucleare şi participarea ţărilor riverane României.

Având în vedere reorganizarea structurilor economico-sociale, lărgirea sferei de activitate a apărării civile prin creşterea implicaţiilor acesteia în salvarea victimelor şi a bunurilor materiale ca urmare a producerii dezastrelor sau atacurilor agresorului, la 25 septembrie 1996 a fost promulgată  Legea protecţiei civile nr. 106 act normativ deplin racordat la cele mai noi structuri europene, ce a consfinţit şi schimbarea denumirii instituţiei din apărare civilă în protecţie civilă. După 11 septembrie 2001, strategia şi concepţia protecţiei civile s-au schimbat profund prin creşterea preocupării responsabililor tuturor componentelor Sistemului Naţional de Apărare, inclusiv a protecţiei civile, în a căuta mijloace şi metode de răspuns adecvate pentru fiecare situaţie de urgenţă civilă.

Anul 2004, pentru noi, are o semnificaţie deosebită deoarece reprezintă anul în care se impune o implicare tot mai mare în vederea armonizării legislaţiei specifice cu prevederile aquis-ului comunitar, precum şi modernizarea standardelor şi procedurilor operaţionale de acţiune în vederea diminuării consecinţelor unor riscuri specifice teritoriului naţional. Procesul de structurare şi modernizare a protecţiei civile a continuat, fiind statuat prin Legea 481/2004.

Începând cu 15 decembrie 2004, prin unificarea şi reorganizarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi a structurilor judeţene corespondente, a luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu structuri similare în teritoriu şi o complexă structură organizatorică de sprijin la nivelul administraţiei publice centrale şi locale.  Structurile s-au perfecţionat continuu, în funcţie de schimbările intervenite în dezvoltarea economico-socială a ţării, precum şi de experienţa dobândită în decursul anilor. Deşi o instituţie relativ tânără, protecţia civilă  şi-a îndeplinit cu cinste misiunile de bază, adaptându-şi din mers structura şi misiunile.

La cei 77 de ani de existenţă, protecţia civilă se prezintă ca o structură flexibilă, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţă cetăţenilor, demonstrat de înaltul profesionalism al cadrelor militare şi personalului civil, pe timpul intervenţiilor pentru înlăturarea efectelor produse de dezastre. Acest lucru s-a realizat prin îmbunătăţirea managementului apărării împotriva dezastrelor, prin acţiuni de identificare a riscurilor potenţiale de producere a dezastrelor cu urmări distructive majore asupra populaţiei, infrastructurii şi mediului, adaptarea şi perfecţionarea bazei legislative în concordanţă cu cerinţele integrării în NATO şi UE.