Wednesday, February 8, 2012

În data de 27 octombrie 2009 Spitalul Orăşenesc Tirgu Neamţ a susţinut o şedinţă de consiliu în cadrul căreia s-au dezbătut şi s-au clarificat o serie de probleme şi s-au precizat noi dispoziţii. Astfel, Consiliul Medicilor, format din toţi medicii şefi de secţie, de compartimente şi de servicii, a ţinut să precizeze mai întâi modificarea survenită în sistemul DRG (Diagnosis Related Groups). Această modificare constă în obligaţia medicilor de a formula diagnosticul în aşa fel încât actul medical să poată beneficia de cea mai bună apreciere şi înţelegere. De asemenea, s-au făcut precizări şi cu privire la atribuţiile, drepturile şi îndatoririle Consiliului Medicilor, precum şi cele ale asistentelor şefe în conformitate cu precizările legii 95/1996 privind reforma în sistemul sanitar. Medicilor şefi de secţie li s-a atras atenţia că trebuie să participe la fiecare întâlnire programată în prima săptămână a fiecărei luni, drept pentru care vor primi ordinea de zi cu o săptămână înainte pentru a putea pregăti materialele necesare şedinţei. Totodată, fiecare membru al Consiliului are obligaţia de a prezenta şi o notă informativă asupra activităţii secţiei pe o perioadă de 3 luni de zile. Un alt punct important luat in discuţie a fost cel abordat iniţial de către medicii de familie la întâlnirea care a avut loc la data de 22 octombrie 2009, la sala mare de şedinţe a Primăriei Tirgu Neamţ, când a fost prezent şi preşedintele-director al Casei Judeţene de Sănătate, Valerică Frăţilă. Este vorba despre necesitatea transmiterii prin scrisoare medicală a informaţiilor către medicii de familie. Aceştia au menţionat că de multe ori nu le sunt furnizate toate datele necesare pentru întocmirea fişei de urmărire a pacientului. Cauzele acestei neconcordanţe sunt multiple: unele dintre acestea se referă la slaba relaţie care se stabileşte între cele două compartimente ale sistemului de sănătate, dar şi din cauza faptului că sistemul de transmitere este deficitar, în sensul că aceste scrisori ajung la medicii de familie prin intermediul pacienţilor, însă aceştia nu mai prezintă documentele deşi, ele au fost întocmite anterior de către medicul de familie. De asemenea, li  s-a  cerut acestora să completeze în mod citeţ  şi mai ales cu precizări cât mai riguroase planul de  recuperare a pacientului, plan care trebuie să aibă neapărat în structura sa şi menţionări în legătură cu regimul alimentar, conduita de viaţă, tratamentul medicamentos, precum şi intervalul necesar pentru controlul care se stabileşte de către medicul specialist. În acest sens, se va emite şi o dispoziţie din partea cabinetului directorial al Spitalului Orăşenesc.Totodată, directorul instituţiei, dr. Axinia Tudorel, a menţionat că  Primăria a alocat unităţii medicale o sumă de 80.000 de lei. O parte din această sumă a fost angajată pentru a se achita o lucrare care s-a desfăşurat la centrala termică a spitalului, unde a fost înlocuit un coş din cărămidă cu două coşuri din oţel inoxidabil, coşul vechi fiind depăşit tehnic, fapt prin care putea constitui un pericol asupra securităţii spitalului. Cea de-a doua parte din  banii primiţi, vor fi utilizaţi pentru achitarea unor facturi privind reparaţii curente la nivelul instituţiei, cum ar fi: igienizări ale unor secţii şi compartimente, înlocuri ale tâmplăriilor de lemn cu tâmplării de termopan, precum şi reglarea altor acţiuni la nivelul activităţilor economice şi financiare ale acesteia.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Comments

Powered by Facebook Comments

Leave a Reply

Telegondola la Tg Neamt?

Orașul Tîrgu-Neamț ar putea avea în perioada următoare o telegondolă la standarde europene, așa cum ne-a declarat primarul Decebal Arnăutu. [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Decebal Arnăutu, dublă candidatură

Primarul Decebal Arnăutu va candida în anul 2012 la două funcții importante. În luna iunie va candida la primăria orașului [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Politica pașilor mărunți, dă roade la Spitalul și Policlinica dinTîrgu-Neamț

Anul acesta Spitalul Orășenesc și Policlinica Orășenească din Tîrgu-Neamț a beneficiat de importante investiții în aparatură medicală, bani proveniți în [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Groapa de gunoi

1 iulie 2012 este data limită la care vechea groapă de gunoi a oraşului Tîrgu Neamţ trebuie închisă definitiv. Primăria [...]

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay
Ziare | Web Design Neamt