Programul rabla se reia de la 1 sepembrie
august 31, 2009
De la 1 septembrie va începe cea de-a treia etapă din acest an a programului de înnoire a parcului auto naţional. O etapă mai “darnică” decât precedentele, dat fiind faptul că vor putea fi preschimbate aproximativ 30.000 de autoturisme şi autoutilitare uşoare. Ca element de noutate, vor putea beneficia de primă de casare nu doar persoanele fizice care cumpără un autovehicul nou, ci şi cele care achiziţionează maşini în sistem leasing. În primele două etape ale Programului “Rabla”, 400 de nemţeni şi-au casat maşinile mai vechi de zece ani, contra sumei de 3.800 de lei si si-au achizitionat un autoturism nou.
Intrunire pentru prevenirea inundatiilor la Tg Neamt
august 31, 2009
Reprezentanţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă alaturi de reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta au participat la o întrunirea de reactualizare a planurilor locale de apărare împotriva inundaţiilor, gheţurilor şi a poluărilor accidentale. Această acţiune se realizează o dată la 4 ani şi a constat în prezentarea documentaţiei care stă la baza realizării acestor planuri.
Actiuni ale politie nemtene in weekend
august 31, 2009
Timp de 3 zile, poliţiştii rutieri nemţeni au acţionat pentru combaterea vitezei excesive, a conducerii de autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice şi pe linia disciplinării conducătorilor de mopede. Acţiunile au constat în blocarea principalelor căi rutiere din cele 4 oraşe ale judeţului şi verificarea tuturor conducătorilor auto sub aspectul consumului de alcool la volan. Duminică, acţiunea poliţiştilor nemţeni a vizat si disciplinarea conducătorilor de mopeduri, urmărindu-se respectarea de această categorie de participanţi la trafic a aspectelor generale de reglementare a circulaţiei, precum şi pe cele specifice.
40 de miliarde vor fi cheltuiti pentru asfaltarea strazilor din oras
august 28, 2009
Din aceasta saptamana au inceput demersurile în vederea asfaltării străzilor din orasul Tîrgu Neamţ, ce fac parte din planul de dezvoltare al oraşului horărât în anul 2007 si care se va derula pe parcursul a 10 ani. Astfel printre strazile ce vor fi asfaltate si a caror trotuare vor fi pavate se numara strada Mărăşeşti, bld. Ştefan cel Mare, de la politie pana in bariera, strada ce duce la Casa Memorială “Ion Creangă” precum si unele străzi ce fac legatura cu centrul oraşului. Pentru finalizarea acestui proiect, a caror lucrari au inceput deja in zona interscetiei de la polinicalinica, a fost alocata suma de 40 miliarde lei.
Spitalul Orasenesc Tg Neamt are un nou director
august 28, 2009
Dr. Tudorel Axinia a fost numit ca director al spitalului orasenesc Tg Neamt , si asta dupa ce dr. mihaela Antohi si-a dat demisia dina ceasta functie. Investitura a avut loc joi 27 august la spitalul orasenesc in prezenta mai multor oficialitati locale si judetene.Tudorel Axinia este medic la spitalul orasenesc din 1985, este doctor in stiinte medicale si medic primar medicina interna.
Sedinta de consiliu local in acest sfarsit de saptamana
august 27, 2009
A inceput plata ajutoarelor sociale
august 27, 2009
Din aceasta saptamana cele peste 150 de familii din oras ce beneficiaza de plata ajutoarelor sociale pot trece pe la caseria primariei pentru a-si ridica banii. Din totalul beneficiarilor, doar jumtatate au obligaţia de a efectua muncă în folosul comunităţii, restul fiind persoane cu copii sub 7 ani, batrâni sau persoane inapte medical.
Pensionarii din oras au organizat un în schimb de experienţă
august 26, 2009
Sindicatul Liber al Pensionarilor din Tîrgu Neamţ a organizat, la Tîrgu Neamţ, un schimb de experienţă cu celelalte sindicate similare din judeţ. Manifestarea a fost un bun prilej de a împărtăşi din experienţa acumulată de fiecare sindicat şi de a găsi noi modalităţi de a veni în sprijinul pensionarilor, cu activităţi şi acţiuni menite să le facă viaţa mai uşoară, dar şi de petrecere plăcută a timpului liber. Discuţiile pe marginea activităţii sindicaliştilor pensionari au fost urmate de un spectacol deosebit prezentat de Grupul Vocal “Romantica”. Muzica şi voia bună nu au lipsit nici din partea a doua a manifestării, cand au fost sarbatoriti membrii care au implinit o frumoasa varsta in ultimile 3 luni.
Dezbatere pe tema sistemului de coelctare a deseurilor organizat in judet
august 26, 2009
In data de 5 octombrie va avea loc la sediul Scolii Generale cu clasele I-VIII din Comuna Girov dezbatere publica a Raportului la studiu de evaluare a impactului asupra mediului in cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deseurilor in Judetul Neamt. Poiectul include activitatea de colectare, transport, sortare, tratare si depozitare a deseurilor generate in Judetul Neamt, construirea unui depozit ecologic judetean cu capacitate mare in Com Girov, construirea a 3 statii de transfer in Romn/Cordun, Tirgu Neamt si Tasca, inchiderea depozitelor urbane vechi aflate in tg Neamt si Bicaz si a rampelor de depozitare rurale neconforme.Pentru mai multe informatii , observatii, sugestii si propuneri ale publicului se pot depune in scris , intre orele8-15 la sediul ARPM Bacau.
Persoanele de peste 40 de ani vor beneficia de un control gratuit pentru depistarea bolilor cardiovasculare
august 25, 2009
De la 1 octombrie, persoanele cu vârsta de peste 40 de ani din judet vor beneficia de un program naţional de screening pentru depistarea bolilor cardiovasculare, iniţiat de Ministerul Sănătăţii. Pacientii care nu suferă de boli cardiovasculare, dar prezintă factori de risc de îmbolnăvire li se va calcula riscul de îmbolnăvire pentru următorii 10 ani de catre medicul de familie, iar dacă riscul de îmbolnăvire este mare, persoana respectivă va fi trimisă la medicul specialist pentru diagnostic şi tratament.
Programul se va desfasura pe parcursul mai multor ani, si asta deoarece numarul celor ce sufera de afectiuni ale inimii este din ce in ce mai mare, judetul Neamt situandu-se in primele 3 locuri.
Seminar al tinerilor la Agapia
august 25, 2009
Asociatia Pro Democratia Tg Neamt in parteneriat cu Fundaţia EDIT Târgu Neamţ au organizat in cadrul proiectului “Implicat” finantat de Consiliul Judeţean Neamţ un seminar la Agapia ce a avut ca scop cresterea initiativelor tinerilor in dezvoltarea comunitatii. In cadrul acestei intalniri s-au discutat modalitatile de implicare a tinerilor in viata comunitatii, precum si probleme pe care acestia le intampina in localitatile de provenienta si modalitati de rezolvare a problemelor. Tinerii participati la seminar au fost impartiti in echipe , fiecare primind cate un chestionar pe care urmeaza sa-l aplice pana in septembrie cand va avea loc o noua intalnire unde se vor discuta si elabora un ghid de bune practici in domeniul implicarii tinerilor in dezvoltarea comunitatii.
Zona Baltatesti cea mai cautata zona turistica din mediul rural
august 25, 2009
Potrivit unor statistici in prima jumatate a anului 2009 sa constatat o usoara dezvoltare a turismului in zona Neamtului. Innoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat creşteri cu peste 30% in luna iunie 2009 fata de luna iunie 2008. În topul zonelor rurale, cu peste 30.000 de înnoptări la pensiuni, s-a aflat, în perioada ianuarie-iunie 2009, zona Bălţăteşti, preferată exclusiv de români, majoritatea în scopuri curative, iar pe locul doi s-a situat comuna Ceahlău. Potrivit proprietarilor de pensiuni, turistii prefera aceasta zona datorita peisajului, a manastirilor si a preturilor reduse la cazare, deloc de neglijat în această perioadă de criza economica.
Echipa Cetatea Tg Neamt a pierdut primul meci din actualul sezon al ligii a III a
august 24, 2009
In prima etapa a ligii a III-a echipa de fotbal Cetatea Tg Neamt a fost invinsa in deplasare, scor 2-0 de formatia Politehnica Galati.
In etapa a II-a de campionat ce va avea loc sambata 29 august, Cetatea va intalni pe teren propriu o alta pierdanta a primei runde, formatia Willy Bacau.
Spitalul Orasenesc Tg Neamt a ramas fara director
august 24, 2009
Saptamana trecuta directoarea spitalului orasenesc Tg Neamt, Mihaela Antohi, si-a inaintat demisia. Pana in momentul de fata nu se cunoaste numele succesorului sau, si nici care sunt motivele pentru care aceasta a decis sa renunte la functie. Managerul Spitalului Orăşenesc Tîrgu Neamţ, dr. Mihaela Antohi, a fost evaluată la sfaritul lunii martie de corpul de control al Directiei de Sănătate Publică pentru activitatea desfăşurată anul trecut, în conformitate cu prevederile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, si in urma caruia comisia a stabilit mentinerea in functia de director a acesteia.
Tg Neamt va avea o noua judecatorie
august 21, 2009
Sediul Judecatoriai Tg Neamt va fi demolat, locul acestuia urmând a fi luat de o construcţie modernă şi mult mai încăpătoare – situată pe acelaşi amplasament. Tribunalul Neamţ a lansat deja licitaţia de selecţie a firmei care va realiza planurile de ansamblu şi de detaliu ale viitoarei construcţii, iar ofertele trebuie depuse până pe 16 septembrie, zi în care va fi stabilită şi firma proiectantă. Toate costurile legate de proiectarea şi construirea noului sediu al Judecătoriei Târgu Neamţ vor fi asigurare de Ministerul Justiţiei.
Săptămâna descentralizării şi restructutării în administraţia publică
august 15, 2009
Discuţii intense pentru definitivarea legilor la Bucureşti şi Buşteni
Urmând a primi votul Parlamentului prind răspunderea Guvernului o serie de legi importante se află în dezbateri maraton. FMI a acordat un termen limită pentru intrarea în vigoare a acestora. În ceea ce priveşte administraţia publică discuţiile au început luni, 10 august, urmând ca la Buşteni, în perioada 12 – 16 august să urmeze un maraton referitor la normativele de personal pentru administraţia publică locală, standarde de calitate şi de cost pentru servicii publice, amendamente la Legea 273/2006 privind finanţele publice. Primarul oraşului Tîrgu Neamţ, Decebal Arnăutu a avut iniţiativa realizării unui buget de funcţionare, asigurat de către bugetul de stat de încă acum şase ani. De câte ori a avut ocazia a tot precizat că plata salariilor şi a utilităţilor trebuiesc asigurate. Referitor la acest lucru a realizat şi un proiect de lege pe care l-a tot prezentat prin Asociaţia Oraşelor din Romînia. Din păcate iniţitiva dânsului nu a a avut impact decât la nivel declarativ. Criza economică, impunerile FMI-ului îi planul de guvernare a PD-L a făcut ca acest lucru să devină certitudine. Ministrul Administraţiei şi Internelor Dan Nica a declarat: “Nicio primărie nu trebuie să funcţioneze fără un buget de funcţionare”
Nemţenii semnează alături de Organizaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice
august 14, 2009
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, prin care face un apel în numele pacienţilor cu boli cronice, care resimt acut lipsa fondurilor în sistemul de sănătate şi sunt obligaţi să întrerupă tratamentul strict necesar bolii. Şi bolnavii cronici din judeţul Neamţ s-au alăturat acestui demers, după ce, mai mult timp au depus scrisori şi reclamaîii referitoare la situaţia lor.
”În lipsa unui dialog şi a unor măsuri concrete din partea Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale pentru Asigurări de Sănătate, la semnalele disperate ale pacienţilor din diferite patologii cronice care au rămas fără tratamentul necesar, facem un apel şi la dumneavoastră pentru a veni alături de cei peste trei milioane de pacienţi cronici din această ţară cu măsuri în direcţia asigurării accesului pacienţilor cu boli cronice la medicamentele vitale”, se arată în scrisoare.
Reprezentanţii COPAC susţin că Programele Naţionale de Sănătate nu au primit bugetul necesar pentru ca tratamentul să fie asigurat în acest an. La mai multe din aceste programe întreg bugetul pe anul 2009 a fost deja epuizat, iar perspectivele sunt sumbre pentru pacienţi. Pacienţii cu cancer, HIV/SIDA, diabet, hepatită, hemofilie etc. din mai multe judeţe au rămas fără tratamentul necesar luptei cu boala, ceea ce duce la agravarea situaţiei lor. Amânarea sau întreruperea tratamentului în patologiile cronice pun în pericol viaţa pacienţilor. Avem cazuri concrete sunt semnalate \n Bucureşti şi judeţele Neam], Suceava, Timiş, Mureş, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Argeş, în care pacienţii cu diferite boli cronice nu mai au tratament şi bugetul este epuizat. Listele de aşteptare în oncologie şi hepatită ating dimensiuni nemaiîntâlnite până acum.
‘Considerăm că sacrificarea populaţiei bolnave în perioada de criză, pe lângă faptul că poate fi considerată genocid, va avea efecte profunde chiar asupra situaţiei economice, costurile pentru refacerea stării de sănătate a populaţiei vor creşte exponenţial în cazul în care nu se iau măsuri urgente acum, iar pentru zeci de mii de pacienţi va fi prea târziu’, relevă documentul.
Semnatarii scrisorii afirmă că, deşi situaţia a fost semnalată Ministerului Sănătăţii şi CNAS, periodic de la începutul anului, aceste instituţii nu au răspuns apelurilor.
Pietonii principalii vinovati de producerea accidentelor in Neamt
august 14, 2009
In urma analizei efectuate de politistii nemteni în primele 6 luni ale anului tranversarea neregulamentara a reprezentat principala cauza a producerii accidentelor. Accidentele produse din vina pietonilor au avut drept consecinse 2 persoane decedate, 12 raniti grav si 17 raniti usor. Un sfert dintre accidentele produse din vina pietonilor au avut loc în municipiul Piatra Neamt, in timp ce in Tirgu Neamt a avut loc un singur eveniment de acest tip. Tinându-se cont si de faptul ca în luna august multi nemteni s-au întors de la munca din strainatate iar traficul s-a aglomerat, pentru evitarea producerii de noi accidente din vina pietonilor politistii le recomanda acestora sa se deplaseze numai pe trotuar, iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stânga a drumului iar pe timp de noapte, sa aiba aplicate pe obiectele de îmbracaminte accesorii fluorescent-reflectorizante sau sa poarte o sursa de lumina. Nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice se sanctioneaza cu 2-3 puncte amenda (120-180 RON).
Sambata 15 august hram la Manastirii Varatec
august 13, 2009
Mii de pelerini sunt asteptati maine, 15 august cu ocazia “Adormirii Maicii Domnului“ la hramul manastirii Varatec. Ceremonialul religios, la care sunt asteptati o multime de credinciosi din regiune va fi oficiat de PS Calinic Botosaneanul, alaturi de un sobor de preoti.
Tot in acest week-end, mai exact duminica, va fi prezent la manastire si Mitropolitul Moldovei si Bucovinei parintele Teofan, care va oficia slujba inchinata ctitorilor asezamantului monahal si Sfantului Cuvios Iosif, canonizat anul trecut cu zi de pomenire pe 16 august, de numele caruia se leaga de acum înainte cel de-al doilea hram al manastirii.
17 august ultima zi de autorizare a punctelor de lucru din Tîrgu Neamţ
august 12, 2009
Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza oraşului Tîrgu Neamţ au obligaţia să se prezinte până pe data de 17 august la primăria oraşului Tîrgu Neamţ pentru obţinerea autorizaţiei punctului de lucru, sau a sediului, în care îşi desfăşoară activitatea. Nerespectarea termenului prev`zut va fi considerat contraven]ie [i va fi sanc]ionat cu limita maxim` prev`zut` de lege. Niciun agent economic nu \[i poate considera autorizat punctul de lucru, dec=t atunci c=nd primarul localit`]ii dispune autorizarea sa. La T\rgu Neam], agen]ii economici trebuie s` se prezinte \nso]i]i de mai multe documente ale firmei la sediul prim`riei noi, camera nr. 30. Pentru autorizare se completeaz` o cerere, care se g`se[te la sediul prim`riei, iar agentul economic trebuie s` anexeze o copie a actului constitutiv al Societ`]ii Comerciale, PFA, I.I, I.F. Acesta trebuie s` fie \n forma cea mai actual` [i s` con]in` toate modific`rile f`cute [i \nregistrate la Oficiul Registrului Comer]ului Neam]. De asemenea \n cazul Asocia]iilor Familiale sau a Persoanelor Fizice este necesar` o copie a autoriza]iei AF respectiv PF. Copie trebuie [i dup` certificatul de \nregistrare, iar una legalizat` a propriet`]ii sau a dreptului de folosire asupra punctului de lucru. Certificatul legalizator eliberat de O.R.C, pentru punctul de lucru sau sediul pentru care se cere autoriza]ia , programul de func]ionare al unit`]ii [i dovada achit`rii taxei locale pentru autorizare a punctului de lucru. Patronii de unit`]i alimentare, baruri, restaurante sau s`li de internet trebuie s` anexeze [i o avizare favorabil` de la poli]ia ora[ului iar unit`]ile cu program Non-Stop trebuie s` prezente contractul \ncheiat cu o unitate prestatoare de servicii de paz`.
Clubul Romsilva Dumbrava va fi gazda concursului hipic national de sarituri peste obstacole
august 11, 2009
Clubul Romsilva Dumbrava in colaborare cu Federatia Ecvestra Romana vor desfasura in perioada 13-16 august finala campionatului national de sarituri peste obstacole. Concursul va incepe joi seara de la orele 18:00 la Depozitul de Armasari Dumbrava din comuna Timisesti, si va continua in zilele de vineri, sambata si duminica de la 10:00 dimineata.
Vara comisiilor – vara limbajului de stradă
august 11, 2009
Până mai anii trecuţi, soluţia politicienilor de a acoperi, sau îngropa o problemă, era să înfiinţeze o comisie parlamentară. Vara aceasta lucrurile s-au schimbat radical. Comisia parlamentară a devenit armă electorală. Şi aşa în loc de vacanţă, ai noştri aleşi, studiază dosare şi hârtii, audiază şi verifică.
S-a terminat cu şefa de la Ministerul Tineretului, se continuă cu cea de la Turism, Elena Udrea. De data aceasta miza este mare, chiar preşedintele Traian Băsescu. PSD l-ar vrea la comisie pe Berceanu, Udrea pe Vanghelie. Totul este explicat prin faptul că Parlamentul trebuie să-şi îndeplinească şi funcţia de verificare a Guvernului.
În tot acest timp în care miniştrii au intrat la verificări, la televizor politicienii au trecut la acuze. Bineînţeles acuzele sunt în marea lor majoritate, la adresa preşedintelui României. Unii moderatori au devenit aproape isterici când pomenesc de Traian Băsescu. Lupta este atât de crâncenă încât s-a trecut la scenarita de vară. Geoan` şi Antonescu ar putea renunţa la candidaturile lor, PSD şi PNL urmând să intre în alegeri cu un candidat comun, Sorin Oprescu. Greu de crezut acest lucru. Dacă în cazul lui Crin Antonescu ipoteza ar fi, cât de cât plauzibilă, totul depinzând de voinţa lui Dinu Patriciu, în cazul lui Mircea Geoană este puţin probabil. De altfel ultimele declaraţii publice arată acest lucru. În bătălia împotriva lui Băsescu a intrat şi presa scrisă. Atât de crâncen, încât, preşedintelui României i se pune în cârcă rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Cam multă putere ar avea Traian Băsescu, în contextul în care facem parte din Uniunea Europeană, iar relaţiile cu statele nemembre se realizează în acord cu statele partenere.
Cel mai şocant eveniment al săptămânii rămâne atitudinea primarului Radu Mazăre. Controlat de ANI acesta a mai reuşit o gafă de proporţii. După ce a ieşit din gura presei cu povestea costumatului în nazist, acesta a trecut la un limbaj de Ferentari, nu de primar al Constanţei. Referiri la control la chiloţi, întro postură de şef de birt, nu de persoană publică, a reuşit să pună în umbră şi mai mult imaginea politicianului român.
Între timp, printre cetăţenii României s-a ivit teama că, nu peste multă vreme, nu vor mai fi bani pentru pensii sau pentru salariile bugetarilor.
Diana Boureanu
Rectificare de buget pentru scolile din Tg Neamt
august 11, 2009
Vineri, 7 august a avut loc o sedinta extraordinara de Consiliu Local. Pe ordinea de zi s-a aflat un singur proiect de hotarare, rectificarea de buget. La sedinta, desi este vacanta au lipsit doar patru consilieri.
Rectificarea de buget a fost impusa de faptul ca pentru unitatile de invatamant din Tg Neamt era necesar sa se aloce bani pentru plata utilitatilor. Consilierii au trebuit sa-si dea votul pentru trecerea sumelor catre invatamant de la alte capitole de buget.
Astfel, de la cultura s-au luat 35.000 de lei dupa cum urmeaza:
- Zilele Orasului – 10.000 de lei
- Zilele Creanga – 10.000 de lei
- Expozitia turistica “Indagra” – 15.000 de lei.
De la capitolul bugetar transporturi s-au transferat 25.000 de lei, mai exact de la subcapitolul lucari de asfaltari si balastari strazi.
In total invatamantul din Tg Neamt a primit, in plus, 60.000 de lei.
In aceeasi hotarare de Consiliu Local s-au facut rectificari referitoare la capitolul sanatate. Medicina sociala a trecut in subordinea Consiliului Local care si-a dat votul pentru aceasta intr-o sedinta trecuta. Astfel la subcapitolele personal si materiale de la sanatate s-au primit 450.000 de lei. Acesti bani urmeaza sa vina de la Guvern. Pentru ca banii sa ajunga acolo unde le este destinatia, prin lege, era nevoie ca ei sa fie trecuti in bugetul local pe 2009.
Fara rectificarea de buget institutiile de invatamant din Tg Neamt ar fi intrat in incapacitate de plata iar personalul medical, transferat prin lege ar fi ramas fara salarii si fara materiale.
Acţiuni de prevenire a incendiilor în Tg Neamţ
august 10, 2009
In cadrul campaniei o casa sigura o viata in plus derulat de Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Petrodava al judetului Neamt in colaborare cu serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgenta Tg Neamt s-a organizat la sfarsitul saptamanii trecute o informare si o demonstratie practica a modului de evacuare in caz de incendiu la Centrul pentru Educatie Incluziva Tg Neamt, centrul pentru Integrare si terapie ocupationala Tg Neamt si la centrul de agrement Oglinzi. Campania, care va contiuna in scoli dupa 15 septembrie, isi doreste educarea si informarea copiilor cu varste cuprinse intre 3-14 ani despre modalitatile de prevenire a incendiilor.
Membrii sindicatului Liber al Pensionarilor din judet se va intruni la Tg Neamt
august 7, 2009
Sindicatul Liber al Pensionarilor din Tîrgu Neamţ organizează, în jurul datei de 20 august, la Tîrgu Neamţ, un schimb de experineţă cu celelalte sindicate similare din judeţ. Manifestarea este un bun prilej de a împărtăşi din experienţa acumulată de fiecare sindicat şi de a găsi noi modalităţi de a veni în sprijinul pensionarilor, cu activităţi şi acţiuni menite să le facă viaţa mai uşoară, dar şi de petrecere placută a timpului liber.
Cunoscutul artist popular Nicolae Popa implineste in aceasta luna 90 de ani
august 7, 2009
Cunoscutul artist popular Nicolae Popa, împlineşte pe 13 august, 90 ani. Aniversarea zilei sale de naştere va avea loc duminică 9 august , cînd va fi sărbătorit de familie, prieteni, dar şi de autorităţi locale şi judeţene. Nicolae Popa este unul din cei mai renumiţi artişti populari din ţară, casa lui, transformată de mulţi ani în muzeu, fiind vizitată anual de mii de turişti români şi străini. Artistul a participat la numeroase concursuri şi festivaluri în ţarp şi străinătate şi este renumit atît pentru măştile şi eculpturile sale, dar şi pentru muzeul în care se află mii de piese arheologice, numismatice, etnografice, de pictură etc.
Dr Florin Gafar a fost condus joi pe ultimul drum
august 7, 2009
Joi, 6 august, a fost condus pe ultimul drum in prezenta familiei, rudelor, a prietenilor si a pacientilor dr Florin Gafar. Fost medic ginecoloc la Spitalul Orăşenesc Tîrgu Neamţ a adus pe lume mii de copii si a ajutat alte sute de femei sa devina fertile.
Avea 74 de ani si desi era la pensie nu a uitat de comunitatea din care facea parte, si s-a implicat si a acordat consulta]ii gratuite pentru pensionari, iar potrivit apropiatilor a fost un om deosebit, un suflet nobil, dedicat familiei şi mai ales profesiei sale.
“Staţiunea Băile Oglinzi este singura staţiune balneară atât de bine poziţionat`” – director Dana Tibeică
august 7, 2009
Staţiunea Băile Oglinzi este singura staţiune balneară foarte bine poziţionată. Odată cu veştile despre 20 de milioane de Euro investi]i la B`ile Oglinzi a \nceput s` fie vehiculat [i numele directorului acestei sta]iuni, Dana Tibeic`. Cum proiectul este de mare amploare, Sta]iunea B`ile Oglinzi a \nsemnat turism de lux cu ani \n urm`. Pentru a afla \n detaliu ceea ce se va realiza acolo la radio Flash FM, \n emisiunea “La obiect” a fost invitat` Dana Tibeic`. Nu a fost u[or. D=nsa ori se afla pe drumuri, ori era prins` de alte treburi, organizare, contacte. Emisiunea nu s-a putut realiza altfel dec=t telefonic.
Red`m \n mare parte discu]ia din emisiunea “La obiect”:
Rep.: Cine sunte]i doamna Tibeic` pentru c` locuitorii ora[ului T\rgu Neam] nu prea v` [tiu?
Dana Tibeic`: Sunt directorul Sta]iunii Oglinzi, \n acela[i timp [i directorul Sta]iunii Tu[nad. Poate c` este pu]in ciudat ca un director s` aib` dou` mandate, dar ambele sta]iuni av=nd acela[i ac]ionar majoritar, am dou` mandate.
Rep.: Dar exist` o asem`nare \ntre aceste dou` sta]iuni?
D.T.: Da, cred c` exist` o asm`nare, s` [ti]i. Tu[nadul este “Perla Ardealului”, iar Oglinzul \[i dore[te s` devin` “Perla Moldovei”.
Rep.: Deci este posibil s` fie cineva director \n dou` zone distincte ale ]`rii.
D.T.: Da, este posibil, atunci c=nd \]i dore[ti s` faci ceva, c=nd po]i s` te dedici acestei meserii este posibil s` fi director la dou` sta]iuni din dou` col]uri diferite de ]ar`. S` [ti]i, turismul este o meserie cu emo]ie. O meserie \n care trebuie s` te d`ruie[ti foarte mult. Mie \mi place ceea ce fac [i pot s` m` \mpart \ntre cele dou` sta]iuni.
Rep.: Unde v-a]i n`scut [i cum a]i ajuns la turism?
D.T.: M-am n`scut \n Petricani, \n jude]ul Neam]. Cum am ajuns la turism? Am terminat facultatea de [tiin]e economice, am f`cut management \n turism, [i s` [ti]i c` de mic` am iubit acest domeniu al turismului.
Rep.: S` ne \ndrep`m pu]in c`tre sta]iunea de la Oglinzi, \n numerele trecute am avut un interviu cu domnul R`dulescu care ne-a prezentat la nivel de master ce va fi acolo. Pe dumneavoastr` am s` v` rog s` detaila]i [i s` lu`m fiecare modul \n parte, pentru c` b`nuiesc c` este o \mp`r]ire a ceea ce se va face acolo.
D.T.: Sigur c` da, la ora actual` sta]iunea este pozi]ionat` pe pia]a turismului de mas`. Cu o ofert` general` de produse simple, respective cazare [i mas`. Dar cum [ti]I, sta]iunea dispune de resurse importante de factori naturali de cur`, care favorizeaz` pozi]ionarea acesteia pe pia]a turismului balnear. Iat` c` dup` o lung` perioad` de timp cineva \[i dore[te s` investeasc` la Oglinzi. Acest cineva este cel mai mare juc`tor pe pia]a turismului rom=nesc, respectiv S.I.F. Transilvania, care [i-a propus s` redea turismului, Sta]iunea Oglinzi \ntr-o form` modern`, la standarde interna]ionale.
Rep.: {tiu c` au mai existat de-a lungul timpului ini]iative pentru ca aceast` sta]iune s` fie pus` la valoarea pe care o merit`. Chiar de mic` am auzit foarte multe pove[ti despre apele de acolo.
D.T.: Factorii naturali de cur` sunt comparabili ca poten]ial cu cei existen]i \n destina]ii consacrate \n Europa, ceea ce favorizeaz` pozi]ionarea Oglinzului pe pia]a turismului de s`n`tate. S` [ti]i c` pentru noi a fost o foarte mare provocare s` relu`m toate aviz`rile. Am f`cut din nou analiza apelor minerale terapeutice [i am constatat c` apa mineral` clorurat` sodic` este de mare concentra]ie [i c` aceasta este pe locul 5 \n Europa. Dup` care am trecut la concesionarea factorului natural de cur` [i s` [ti]i c` am avut o curs` contra cronometru [i a fost foarte greu p=n` am reu[it s` facem aceast` concesionare. Dup` aceea \mpreun` cu cei de la Institutul de Balneologie am stabilit care este profilul terapeutic al sta]iunii [i am stabilit ce afec]iuni pot fi tratate de c`tre apele de la Oglinzi. Am f`cut totodat` analiza bioclimatului, pentru c` se [tie bioclimatul reprezint` rela]ia dintre elementele climatice [i organismul uman. Po]i s` mergi \ntr-o sta]iune balnear` [i s` consta]i c` bioclimatul de acolo este contraindicat pentru afec]iunea pe care vrei s` o tratezi. Sunt anumi]i pa[i pe care nu po]i s` nu-i parcurgi \nainte de investi]ie.
Rep.: Ce boli ar putea fi tratate la sta]iune?
D.T.: |n primul r=nd vor fi afec]iuni ale aparatului locomotor de natur` reumatismal-inflamatorie, cum ar fi: spondilit` sau poliartrita reumatoid`. Dup` aceea se vor putea trata afec]iunile aparatului locomotor post-traumatic. Afec]iunile neorologice periferice, cele ginecologice cronice.
Rep.: Gama este destul de variat` [i atinge cam bolile de care pu]in` lume scap` la ora actual`.
D.T.: Da, s` [ti]i c` noi ne-am propus prin centrul SPA, pe care-l facem la Oglinzi s` ne ax`m nu doar pe tratarea unor anumite afec]iuni ci [i pe anumite cure pentru preven]ie. Se [tie c` principalele tendin]e manifestate la nivelul segmentului pe turismul balnear au noi abord`ri. De pild` \ntinerirea clientelei, cre[terea clientelei feminine, cure de \nfrumuse]are, chirurgii estetice. De asemenea nu vom neglija nici cererea pentru produsele adresate copiilor, \n special pentru afec]iunile respiratorii. Noi avem aceast` min` de sare pe care vrem s` o red`m circuitului balnear. S` [ti]i c` noi ne-am propus s` dezvolt`m sta]iunea at=t Wellness la Oglinzi este singura sta]iune balnear` at=t de bine pozi]ionat`, c=t [i spa. Practic s-a venit cu o ofert` integrat` care s` propun` turi[tilor un stil de via]` \mbun`t`]it [i ameliorarea s`n`t`]ii prin servicii profesionale, inclusiv de educa]ie [i consiliere nutri]ional`. Vom asigura tratamente de s`n`tate, medicale, de \nfrumuse]are, relaxare [i diverse posibilit`]i de agrement. {i de ce s` nu recunoa[tem [i faptul c` la Oglinzi este singura sta]iune balnear` at=t de bine pozi]ionat`, pentru c` are o multitudine de obiective turistice \n zon`. Nu trebuie s` neglij`m m`n`stirile din jur [i s` [ti]i c` din totdeauna am mers pe premiza c` trebuie s` tratezi [i sufletul [i trupul. Pentru c` nu este suficient s` faci doar terapie pentru trup [i s` nu faci [i terapie pentru suflet. Iat` c` la noi le vom putea oferi astfel de terapii celor care ne vor c`lca pragul.
Rep.: Celor cu posibilit`]i materiale mai reduse, \n special tineri care vor veni cu rucsacul \n spate le va oferi sta]iunea ceva?
D.T.: Am luat \n calcul [i acest lucru. Noua investi]ie se va adresa segmentului elitist, iar cele dou` hoteluri care exist` acum \n sta]iune vor fi modernizate, le va fi ridicat gradul de confort [i vor fi destinate exclusiv acelor turi[ti de care spunea]i dumneavoastr`. Practic ne vom adresa unei sfere c=t mai largi de turi[ti cu toate posibilit`]ile. De asemenea sta]iunea va avea [i un centru independent de conferin]e pe o suprafa]` de 1500 de mp, cu trei s`li de conferin]e, cea mai mare cu 100 de locuri.
Rep.: Am \n]eles c` dumneavoastr` a]i fost cea care s-a luptat cel mai mult pentru ca ora[ul T\rgu Neam] s` devin` sta]iune turistic` de nivel na]ional.
D.T.: N-a[ putea spune c` meritul \mi apar]ine, am luptat foarte mult [i am luptat pentru ca T\rgu Neam] s` devin` sta]iune turistic` de interes na]ional. {i cred c` noi, cei de aici din zon`, putem s` ne m=ndrim cu faptul c` suntem singurul ora[ turistic, [i \nc` sta]iune turistic` de interes na]ional [i nu local, [i suntem singurii din jude]ul Neam].
Rep.: Cum va colabora Sta]iuna Oglinzi cu alte sta]iuni din zon`?
D.T.: Eu cred c` este nevoie de o asocia]ie de promovare turistic` \n care s` fie implica]i absolu]i to]i actorii de pe scena turistic`. Eu cred c` la ora actual` \n T\rgu Neam] s-a \ncercat [i probabil c` se va reu[i acest lucru.
Proiectul de la B`ile Oglinzi este g=ndit \n cel mai mic detaliu. Este [tiut faptul c` \n Rom=nia calitatea serviciilor las` de dorit. Operatorii de turism nu au angaja]i cu un grad mare de profesionalism. Nu exist` niciun echilibru \ntre ceea ce arunc` pe pia]` sistemul de \nv`]`m=nt [i cerere. La nivelul personalului care va deservi consumatorul de astfel de turism s-a g`sit o solu]ie. Personalul va fi specializat \n centre de aceea[i categorie (4 stele) \n Austria. La \nceput va fi vorba de 150 de locuri de munc`. Cei care vor fi [coli]i, pe gratis, \n Austria, vor fi persoane din zona ora[ului T\rgu Neam].
Dac` tot conduce dou` sta]iuni, Dana Tibeic` a g=ndit deja o colobare \ntre ele. Un sejur la B`ile Oglinzi va \nsemna o zi gratuit` la Tu[nad. Cum bolile tratate la Oglinzi conduc la apari]ia celor tratate la Tu[nad, ini]iativa nu poate aduce dec=t foloase ambelor sta]iuni.
Ceea ce nu a precizat directoarea Dana Tibeic` este faptul c` toate avizele care au fost ob]inute au \nsemnat un r`zboi al vremurilor. |ncerc=nd s` ne d`m seama c=t` birocra]ie exist`, \n Rom`nia, \n acest domeniu am \ncercat o mimin` informare. Nu am reu[it dec=t s` ne d`m seama c` fiind vorba de multe institu]ii, direc]ii, semn`turi, un parcurs nu poate fi precizat dec=t de cineva care a f`cut deja acest lucru. {i doar \n situa]ia \n care nu ar ap`rea modific`ri legale. Acesta fapt ar putea fi r`spunsul la faptul c` nu prea au venit investitori str`ini, de renume, care s` investeasc` \n turismul balnear din Rom=nia. |n mare parte, tot acest calvar al avizelor a fost suportat de Dana Tibeic`.
Directorul Sta]iunii B`ile Oglinzi este [i vicepre[edinta Patronatului Balnear din Rom=nia. Organiza]ia Patronal` a Turismului Balnear a fost \nfiin]at` \n 1993, la ini]iativa unor reprezentan]i din principalele sta]iuni balneare, sus]in`tori ai turismului balnear, dornici s` situeze acest sector pe o pozi]ie binemeritat` \n cadrul industriei turistice [i care s` le reprezinte interesele \n rela]iile cu autorit`]ile, diverse institu]ii [i alte asocia]ii, pe plan intern si extern.
Nivelul de servicii aoferite de Sta]iunea Oglinzi va fi unul ridicat. Wellness, spre exemplu, reprezint` posibilitatea de a-]i asigura o s`n`tate bun` pe termen lung, de a te sim]i [i de a ar`ta bine. Wellness este un ansamblu de programe pentru p`strarea s`n`t`]ii, respectiv în unele cazuri aplicarea împreun` a unor anumite terapii, tratamente. Esen]a este ca participan]ii s` scape de stresul [i oboseala de fiecare zi, corpul [i sufletul lor s` se lini[teasc`, s`-[i adune puterile. La baza wellnessului stau p`strarea s`n`t`]ii prevenirea, [i doar în anumite cazuri vindecarea, Tendin]a Wellness se manifest` \n toate domeniile vie]ii: nutri]ie, frumuse]e, s`nt`te, munc`, relaxare. To]i oamenii, indiferent de v=rst` sau de profesie, doresc s` se simtă bine, s` arate bine [i s` se bucure de via]`. Oamenii se \ntorc c`tre natur` [i caut` metode [i produse naturale pentru s`n`tate, echilibru psihic [i energie. A crescut cererea [i \ncrederea \n produse [i servicii cum ar fi: alimente ecologice, b`uturi naturale, suplimen]i nutritivi din plante, fitness, masaj, reflexoterapie, acupunctur`, cosmetice pe baz` de plante, bioenergie etc. Marile companii \[i orienteaz` strategiile de marketing ]in=nd cont de aceste tendin]e. Tot mai multe produse [i servicii sunt create pentru a satisface nevoile oamenilor \n epoca modern`. Influen]a polu`rii, a stresului [i a alimenta]iei incorecte se manifest` pe termen lung prin sc`derea imunit`]ii, obezitate, boli nervoase, lips` de vitalitate.
|n ceea ce prive[te spa-ul unii economi[ti c` se pot amortiza costurile \ntrun an de zile [i c` este o afacere profitabil` \n Rom=nia. Pentru B`ile Oglinzi nici concuren]a nu ar fi prea mare, centre spa cu servicii cu adev`rat profesioniste nu sunt multe \n ]ara noastr`. Oglinzii au [ansa de a fideliza destul de repede o viitoare clientel`.
Avertizare de cod galben pana in week-end
august 5, 2009
In intervalul 04 august- 07 august, temporar instabilitatea atmosferica va fi accentuata in regiunile din vestul, sud-vestul, nordul si centrul tarii, precum si in zonele montane si se va caracteriza prin averse, descarcari electrice, intensificari ale vantului ce vor avea si aspect de vijelie si izolat caderi de grindina. Ploile vor avea si caracter torential, iar cantitatile de apa vor depasi local 25 l/mp si izolat 50…60 l/mp. Pe arii restranse, astfel de fenomene vor fi posibile si in restul teritoriului.
11 locuri de munca pentru somerii din zona noastra
august 4, 2009
Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca Targu Neamt a anuntat oferta a 11 locuri de munca pentru somerii din zona noastra.Se cauta oameni in meserii precum :controlor calitate, asistent veterinar, lacatus mecanic, operator confectioner industrie imbracaminte- tesaturi tricotaje, calcatoreasa lenjerie, ambalator manual. Mai multe informatii pot fi gasite la sediul agentiei locale din str. Stefan cel mare, nr.66.



