Cam toată lumea este supărată pentru schimbările de la deconcentrate, social democraţii că se întâmplă prea lent, cei care pleacă că-şi pierd slujbele bune, mass media că se întâmplă. Simplul cetăţean nu ştie dacă este de bine, sau nu. De fapt nu este nici mai bine, nici mai rău. Aceste schimbări aveau loc de fiecare dată când se schimba puterea. Să fim serioşi, cu toată legislaţia care pomenea de o depolitizare a instituţiilor publice, schimbarea de şefi tot se făcea. Şi să mai fim încă o dată serioşi şi să ne întrebăm dacă se poate altfel în România. Păi nu se prea poate. O să fie ţinut în partid liberalul care face politica democrat liberală ? Sau va intra la fel de repede liberalul pe uşa ministrului social democrat ca şi colegul său tot social democrat? Greu de crezut la noi.5o de ani de nepotisme, “eu mă fac că muncesc, tu te faci că mă plăteşti” îşi spun cuvântul. A auzit cineva de funcţionarul public care să sară la gâtul Guvernului,că trebuie să lucreze cu legi care se bat cap în cap? Şi cu atâta servilism în faţa cui să răspunzi? Grea alegere, partidul sau şeful de la Bucureşti? Deja văzut mare şef de partid şi, de ce nu, viitor prim ministru ,Vanghelie a catalogat împărţeala pe deconcentrate “problemuţe”. Mai bine le spunea oscioare, că tot aşa le vede toată lumea. Greu de împărţit când bietele oase sunt subţiri şi se scurtează pe zi ce trece. Se mai usucă ele şi de secetă. De ce întârzie cu numirile? Aici este problema. De ce supărarea este mai curând la PSD? Aici semnul de întrebarea este şi mai mare. Mai, mai să nu-ţi răspunzi dacă nu cumva adie divorţul între cele două partide care, ce-i drept, nu prea aveau ce căuta împreună. Dacă “primarul care este” vrea să se facă vizibil cât se poate, liberalii care îşi pierd funcţiile se dau de ceasul morţii. Pentru ei aceste schimbări au fost inventate acum, în 2009. Au uitat că şi ei, la rândul lor, au dat pe alţii la o parte. Ce-i drept unii au rezistat în mai multe legislaţii. Dar şi CV-ul lor arată mai multe permutări prin partide, cum ne cum, partidul la putere ales pentru schimbare. Partea bună este că acum totul este pe faţă. Şi dacă tot este pe faţă să răspundă mai tot partidul, dacă îşi pune pe funcţii la deconcentrate netoţi. Asta măcar până când se va răspunde în faţa legii pentru hoţie la locul de muncă, la bugetari. Şi dacă tot este an secetos se anunţă secetă şi prin pensii, la cele “nesimţite” şi nu de anul acesta. Ca să aibă lumea timp (cică vreo 200.000 de oameni) să se obişnuiască, recalcularea pensiilor aberant de mari se va face în 2012, sau 2013. Dar tot mai bine mai târziu decât niciodată. Păcat că între timp torţionari comunişti au trăit bine din pensii uriaşe de securist, apărător vajnic al ţării. Dacă tot au ţinut la distanţă de cetăţenii ţării, oameni vinovaţi că au avut minte luminată şi demnitate umană, şi asta a însemnat destul effort, au fost răsplătit cu pensii de sute de milioane. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cei care şi-au găsit servicii, tocmai pentru a beneficia de acele pensii “nesimţite”. Între timp campania pentru europarlamentare aproape a şi trecut. De fapt a trecut înainte de a începe. După ce s-a făcut până acum la prezidenţiale va urma o luptă dură pentru indecişi. Nu de altceva dar procentul celor nu şi-au exprimat obţiunea de vot va fi mare. Între timp un nou minstru descoperă că nu suntem pregătiţi pentru secetă. Oamenii continuă să creadă că este vorba de pedeapsa divină pentru necredinţa noastră. Producătorii vor avea motiv să ridice preţurile în pod şi, aşa cum se întâmplă în perioadă de criză, vor risca să-şi arunce marfa stricată. Cel mai grav este că peste Prut, Voronin stă cu ochii pe noi, ca o pisică care ştie că şoarecele nu se abţine să nu vină la caşcaval. Subiectul Moldova este un bun subiect de campanie. Dar cu siguranţă nu este bun în acest moment. Uniunea Europeană se reformează, se transformă, criza a dat peste cap planurile vechi. Şi cum Uniunea a fost gândită în primul rând pe un fundament economic, multe hotărâri trebuiesc reluate. Şi dacă mai pui că energetic avem nevoie de Rusia, iar “mama Rusie” nu-şi va abandona puiul moldovean, rezultatele sunt simplu de socotit.
Diana Boureanu

Comments
Powered by Facebook Comments