“Ţara arde şi baba se piaptănă” – Neculai Andoni preocupat de inventarierea spaţiilor verzi
mai 31, 2009
Uitând, parcă, că este consilier local de ani buni Neculai Andone a întrebat, retoric, în şedinţa de Consiliu Local, de vineri 29 mai dacă există vreun proiect privind amenajarea spaţiilor verzi din oraşul Tîrgu Neamţ. Ce a vrut cu respectiva întrebare nu a înţeles decât colegul său de partid, Doinel Boca. Liberalul a explicat că Neculai Andone doreşte de fapt pe viitor un proiect pentru amenajarea spaţiilor verzi. Poate că executivul îşi face treaba atât de bine încât, ultima problemă care trebuie rezolvată, este aceea a modului cum să se planteze floricele pe spaţiile verzi. Dacă s-ar fi informat ar aflat că, în prezent, conform legii, se lucrează la Registrul spaţiilor verzi. Într-adevăr în Tîrgu Neamţ spaţiilor verzi nu arată prea bine. Dar nici bani nu sunt. Din câte ne-am informat, înainte de Festivalul Voievodal “Cetatea Neamţului” aceste spaţii vor fi amenajate întrun mod deosebit. Dacă s-ar fi realizat aceste lucruri mai devreme, experienţa anilor trecuţi arată că până acum ar fi deja călcate în picioare. Întrebarea consilierului Neculai Andone a venit pe fondul unei probleme cu adevărat importante, reabilitarea blocurilor din Tîrgu Neamţ. Aruncată în curtea executivului, în a interveni prin primarul Decebal Arnăutu la Bruxelles sau la Guvern, pentru modificarea legii, reabilitarea blocurilor pare imposibilă. Deşi oportunităţile sunt mari, banii nu vor mai fi alocaţi peste câţiva ani, există un mare impediment. Nu există asociaţii de proprietari. Cei care au cerut intervenţia primarului ar trebui să ştie că intră în atribuţiile lor de aleşi publici în a ţine permanent legătura cu ei. Spaţiile verzi sunt un mizilic pe lângă aspectul deplorabil al blocurilor sau, cel mai grav, riscă să cadă întrun viitor relativ apropiat. Consilierii au posibilitatea de a iniţia hotărâri de Consiliu Local şi de a organiza întâlniri cu cetăţenii De întâlniri cu cetăţenii nu-şi amintesc decât în campania electorală. Acum este momentul când ai noştri aleşi ar trebui practic să ia legătura cu toţi cei care locuiesc la bloc pentru a le prezenta situaţia în detaliu. Acum este momentul unei campanii “din uşă în uşă”, dar nu pentru voturi, ci pentru rezolvarea reabilitării blocurilor din Tîrgu Neamţ.
Unde este supărarea, la deconcentrate sau la pensiile “nesimţite”
mai 31, 2009
Cam toată lumea este supărată pentru schimbările de la deconcentrate, social democraţii că se întâmplă prea lent, cei care pleacă că-şi pierd slujbele bune, mass media că se întâmplă. Simplul cetăţean nu ştie dacă este de bine, sau nu. De fapt nu este nici mai bine, nici mai rău. Aceste schimbări aveau loc de fiecare dată când se schimba puterea. Să fim serioşi, cu toată legislaţia care pomenea de o depolitizare a instituţiilor publice, schimbarea de şefi tot se făcea. Şi să mai fim încă o dată serioşi şi să ne întrebăm dacă se poate altfel în România. Păi nu se prea poate. O să fie ţinut în partid liberalul care face politica democrat liberală ? Sau va intra la fel de repede liberalul pe uşa ministrului social democrat ca şi colegul său tot social democrat? Greu de crezut la noi.5o de ani de nepotisme, “eu mă fac că muncesc, tu te faci că mă plăteşti” îşi spun cuvântul. A auzit cineva de funcţionarul public care să sară la gâtul Guvernului,că trebuie să lucreze cu legi care se bat cap în cap? Şi cu atâta servilism în faţa cui să răspunzi? Grea alegere, partidul sau şeful de la Bucureşti? Deja văzut mare şef de partid şi, de ce nu, viitor prim ministru ,Vanghelie a catalogat împărţeala pe deconcentrate “problemuţe”. Mai bine le spunea oscioare, că tot aşa le vede toată lumea. Greu de împărţit când bietele oase sunt subţiri şi se scurtează pe zi ce trece. Se mai usucă ele şi de secetă. De ce întârzie cu numirile? Aici este problema. De ce supărarea este mai curând la PSD? Aici semnul de întrebarea este şi mai mare. Mai, mai să nu-ţi răspunzi dacă nu cumva adie divorţul între cele două partide care, ce-i drept, nu prea aveau ce căuta împreună. Dacă “primarul care este” vrea să se facă vizibil cât se poate, liberalii care îşi pierd funcţiile se dau de ceasul morţii. Pentru ei aceste schimbări au fost inventate acum, în 2009. Au uitat că şi ei, la rândul lor, au dat pe alţii la o parte. Ce-i drept unii au rezistat în mai multe legislaţii. Dar şi CV-ul lor arată mai multe permutări prin partide, cum ne cum, partidul la putere ales pentru schimbare. Partea bună este că acum totul este pe faţă. Şi dacă tot este pe faţă să răspundă mai tot partidul, dacă îşi pune pe funcţii la deconcentrate netoţi. Asta măcar până când se va răspunde în faţa legii pentru hoţie la locul de muncă, la bugetari. Şi dacă tot este an secetos se anunţă secetă şi prin pensii, la cele “nesimţite” şi nu de anul acesta. Ca să aibă lumea timp (cică vreo 200.000 de oameni) să se obişnuiască, recalcularea pensiilor aberant de mari se va face în 2012, sau 2013. Dar tot mai bine mai târziu decât niciodată. Păcat că între timp torţionari comunişti au trăit bine din pensii uriaşe de securist, apărător vajnic al ţării. Dacă tot au ţinut la distanţă de cetăţenii ţării, oameni vinovaţi că au avut minte luminată şi demnitate umană, şi asta a însemnat destul effort, au fost răsplătit cu pensii de sute de milioane. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu cei care şi-au găsit servicii, tocmai pentru a beneficia de acele pensii “nesimţite”. Între timp campania pentru europarlamentare aproape a şi trecut. De fapt a trecut înainte de a începe. După ce s-a făcut până acum la prezidenţiale va urma o luptă dură pentru indecişi. Nu de altceva dar procentul celor nu şi-au exprimat obţiunea de vot va fi mare. Între timp un nou minstru descoperă că nu suntem pregătiţi pentru secetă. Oamenii continuă să creadă că este vorba de pedeapsa divină pentru necredinţa noastră. Producătorii vor avea motiv să ridice preţurile în pod şi, aşa cum se întâmplă în perioadă de criză, vor risca să-şi arunce marfa stricată. Cel mai grav este că peste Prut, Voronin stă cu ochii pe noi, ca o pisică care ştie că şoarecele nu se abţine să nu vină la caşcaval. Subiectul Moldova este un bun subiect de campanie. Dar cu siguranţă nu este bun în acest moment. Uniunea Europeană se reformează, se transformă, criza a dat peste cap planurile vechi. Şi cum Uniunea a fost gândită în primul rând pe un fundament economic, multe hotărâri trebuiesc reluate. Şi dacă mai pui că energetic avem nevoie de Rusia, iar “mama Rusie” nu-şi va abandona puiul moldovean, rezultatele sunt simplu de socotit.
Diana Boureanu
Ziua Eroilor a fost comemorată şi la Tîrgu Neamţ
mai 28, 2009
Joi 28 mai la Monumentul Eroilor din Tîrgu Neamţ au fost organizate mai multe manifestări comemorative dedicate “Zilei Eroilor”. Despre semnificaţia acestei zile, primarul Decebal Arnăutu a declarat pentru Gura Târgului: “Această zi de Înălţare, această zi este pentru eroii noştri, pentru comemorarea aceastora. Astăzi ne-am adunat cu mic, cu mare, în acest loc spre înălţarea tuturor celor care şi-au dat viaţa pentru întregirea neamului românesc.” Manifestările au început în jurul prânzului cu intonarea imnului de stat şi al eroilor. După care mai multe instituţii din oraş printre care Primăria, Consiliu Local, Poliţia, Poliţia Comunitară, Detaşamentul de Pompieri, Casa de Cultură “Ion Creangă”, şcolile şi liceele din oraş, dar şi reprezentanţii mai multor partide politice, au depus coroane de flori la edificiul ridicat în memoria eroilor. Pentru că a fost o manifestare comemorativă, un sobor de preoţi ai Protopopiatului Tîrgu Neamţ au oficiat o slujbă de pomenire, după care cei aproximativ 100 de oameni prezenţi au putut asista la un scurt program istorico-literar prezentat de elevii mai multor şcoli din oraş. Ziua Eroilor s-a încheiat cu o masă festivă pregătită de câtre primăria oraşului în cinstea tuturor celor care de-a lungul timpului s-au jertfit pentru România.
Aproximativ 2500 de şomeri sunt înregistraţi în zona Tîrgu Neamţ
mai 27, 2009
Potrivit datelor Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tîrgu Neamţ la sfârşitul lunii trecute în Tîrgu Neamţ şi în zonele limitrofe oraşului erau înregistraţi un număr de aproximativ 2500 de şomeri. Cel mai mare număr de şomeri, dintre toate localităţile limitrofe, se înregistrază în comuna Păstrăveni urmată de Pipirig şi Urecheni în timp ce în Tîrgu Neamţ numărul celor care încă nu au un loc de muncă şi beneficiază de ajutorul de şomaj este de 418 de persoane. Toţi cei care nu au în acest moment un loc de muncă pot participa la cursurile de recalificare organizate de Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă în domenii precum construcţii sau operator calculator.
Primarul Decebal Arnăutu va fi prezent la mijlocul lunii viitoare la Bruxelles la întrunirea Comitetului Regiunilor
mai 27, 2009
Primarul oraşului Tîrgu Neamţ va fi prezent în perioada 17-18 iunie la Bruxelles la cea de a 80 adunare plenară a Comitetului Regiunilor. Printre avizele ce vor fi supuse spre dezbatere se va afla nediscriminarea şi egalitatea de şanse pentru punerea în aplicare a tratamentului egal al persoanelor, consolidarea abordării globale a migraţiei, sau gestionarea deşeurilor ecologice în Uniunea Europeană. Primarul Decebal Arnăutu va fi prezent la acest eveniment, în calitatea sa de membru al Comitetului Regiunilor, precum şi cea de membru în comisia pentru politică economică şi socială şi în comisia pentru coeziune economică, socială şi coeziune teritorială.
Asociaţia Pro Democraţia a organizat la Tîrgu Neamţ o simulare a alegerilor din 7 iunie
mai 27, 2009
Asociaţia Pro Democraţia Tîrgu Neamţ a organizat miercuri 27 mai o simulare a procesului de votare a europarlamentarelor pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” , Colegiul Tehnic . „Ion Creangă” Tîrgu Neamţ şi Liceul Teologic Agapia. Simularea alegerilor europene a avut loc între orele 9-15 în 3 secţii de votare organizate la Casa de Cultură, parcarea Colegiului Tehnic ”Ion Creangă” şi la internatul Liceului Teologic. „Alegeri europene – Repetiţie generală” este un proiect derulat de Asociaţia Pro Democraţia în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi a avut drept scop stimularea tinerilor de a participa la votul din 7 iunie pentru desemnarea reprezentanţilor României în cadrul Parlamentului European.
Primăria oraşului Tîrgu Neamţ va organiza joi, 28 mai, manifestări dedicate “Zilei Eroilor”
mai 26, 2009
Primăria oraşului Tîrgu Neamţ va organiza joi, 28 mai, manifestări dedicate Zilei Eroilor. Acestea vor începe în jurul orelor 11,30 la Monumentul Eroilor din Tîrgu Neamţ cu intonarea imnului de stat şi depunerea de coroane. Apoi va avea loc o slujbă de pomenire de oficiată un sobor de preoţi ai Protopopiatului Tîrgu Neamţ şi un scurt program istorico-literar susţinut de elevii şcolilor din oraş. “Ziua Eroilor” se sărbătoreşte în fiecare an în ziua Înălţării Domnului, iar astfel de manifestări comemorative se vor organiza în mai toate oraşele din ţară.
Seceta din această primăvară nu a afectat oraşul Tîrgu Neamţ
mai 26, 2009
Seceta din această primăvară nu a afectat până în acest moment oraşul Tîrgu Neamţ. Astfel 80 % din rezervoare sunt pline iar staţia de epurare din oraşul Tîrgu Neamţ funcţionează în parametrii maximi. Pe Islazul Aerodrom se face adăparea cu jgheaburi a vacilor şi, dacă este nevoie, şi a oilor. Pe celelalte islazuri există izvoare naturale. De asemenea potrivit unor declaraţii ale ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sărbu, de săptămâna trecută, seceta ce va afecta România în acest an nu va duce la creşterea preţului alimentelor, întrucât efectele acesteia nu se vor resimţi în producţia autohtonă.
Marţi, 26 mai a avut loc la Tîrgu Neamţ un seminar regional al Birourilor de Consilieri pentru Cetăţeni
mai 26, 2009
Marţi 26 mai a avut loc la Tîrgu Neamţ un seminar regional al Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni. Acesta s-a ţinut în sala de şedinţe a primăriei oraşului, iar printre participanţi s-au numărat membrii BCC din Botoşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ. Scopul acestui seminar a fost de a identifica noi surse de finanţare pentru continuarea activităţilor birourilor şi în viitor. Această întrunire s-a realizat în baza ameninţărilor rezultate din analizele desfăşurate, în toate birourile de consiliere prezente la seminar.
Peste 2000 de oameni au participat la serbarea câmpenească organizată de către primarul Decebal Arnăutu
mai 25, 2009
Echipa Cetatea Tîrgu Neamţ a fost învinsă de Oţelul II Galaţi cun scorul de 2-0
mai 25, 2009
În etapa a XXXII-a de campionat, echipa de fotbal Cetatea Tîrgu Neamţ a pierdut cu scorul de 2-0 în faţa ocupantei locului secund, Oţelul II Galaţi. Cu doar două etape înaintea terminării campionatului, Cetatea ocupă locul 11 în clasament cu 40 de puncte. În penultima etapă ce se va desfăşura sâmbătă, 30 mai de la orele 18, formaţia antrenată de Ion Dascălu va întâlni pe teren propriu, într-un derby nemţean, formaţia Ceahlăul II.
Vineri 29 mai Consiliul Local se va întruni în şedinţă ordinară
mai 25, 2009
Vineri 29 mai consilierii locali se vor întâlni în şedinţa ordinară pe această lună. Pe masa aleşilor se vor afla spre aprobare 7 proiecte de hotărâre, cel mai important dintre acestea fiind cel privind aprobarea propunerii de atestare a oraşului Tîrgu Neamţ ca staţiune turistică de interes naţional. De asemenea în aceeaşi şedinţă va fi prezentat raportul administraţiei publice locale pe anul 2008 şi o informare privind participarea primarului Decebal Arnăutu la activităţile Comitetului Regiunilor de la Bruxelles în perioada martie-mai 2009.
În perioada 21 – 24 mai , Clubul Romsilva Tg. Neamţ organizează Cupa Dumbrava
mai 22, 2009
În perioada 21 – 24 mai , R.N.P Romsilva în colaborare cu Fderaţia Ecvestră Română, organizează Cupa Dumbrava, competiţie hipică naţională de sărituri peste obstacole şi dresaj. La startul competiţiei s-au aliniat aproximativ 60 de cai reprezentând 11 cluburi ,cele mai cunoscute din România precum : Romsilva Rădăuti, Mipocan Corbeanca , Steaua Bucureşti , Clubul Hipic Sf. Gheorghe, Stud Farm Sibiu şi CSM Sibiu, Top Horse Iaşi, Agronomia Iaşi, Clubul Hipic Piatra Neamţ şi reprezentaţii oraşului nostru Clubul Romsilva Tg. Neamţ Concursul se desfăşoară pe baza hipică de la Depozitul de armasari Dumbrava Neamţ în acest sfârşit de săptămână începând cu orele 9 :00 şi se va încheia duminică 24 mai prin decernarea cupelor atât la individual cât şi pe echipe.
Crisitan Pîrvulescu preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia a fost prezent la Tîrgu Neamţ
mai 22, 2009
Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Cristian Pîrvulescu a fost prezent vineri 22 mai la Tîrgu Neamţ în calitate de invitat la simpozionul ,,Omul fiinţă raţională. Între normalitate şi anormalitate’’ organizat de câtre Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare”. După ce a participat la deschiderea simpozionului, Cristian Pîrvulescu a acceptat invitaţia de a fi prezent în emisiunea La Obiect de la radio Flash FM. Întrebat dacă în acest moment România se află în campanie electorală pentru europarlamentare acesta a declarat: “Formal da suntem în plină campanie, cel puţin aşa am auzit şi eu. Ba chiar venind spre Tîrgu Neamţ am şi văzut bannere a cătorva partide politice, nu foarte multe, vreo 3, eventual 4 care sugerau că ar fi ceva campanie pe aici. În orice caz acum de fapt asistăm la o precampanie pentru alegerile prezidenţiale în care cei 3-4 candidaţi importanţi fac reating la televiziuni.” Emisiunea la Obiect în care a fost invitat Crisitan Pîrvulescu va fi redifuzată de Flash FM marţi 26 mai de la orele 14.
Elena Băsescu în vizită la Cetatea Neamţului
mai 22, 2009
Aflată în plină campanie electorală pentru Parlamentul European, Elena Băsescu a vizitat vineri 22 mai Cetatea Neamţului, unde tânăra politiciană a fost întâmpinată mai ales de tineri. Referitor la motivaţia acesteia de a intra în politică a declarat pentru Gura Târgului: “Este vorba de ceva ce-mi place foarte mult.” Referitor la capacitatea sa de a face faţă într-un parlament european, Elena Băsescu a declarat că stă foarte bine cu diplomaţia şi cu tenacitatea. În mod special doreşte să facă un adevărat lobby pentru România. Din această cauză solicită votul tuturor categoriilor de vârstă. “Eu am încercat într-un fel să trezesc generaţia din care fac parte şi indiferent dacă ei se duc sau nu la vot se vor găsi alţi care să o facă.” Elena Băsescu este unul dintre cei mai tineri politicieni ce candidează pentru un loc în Parlamentul European.
Colegiul Tehnic “Ion Creangă” a împlinit 54 de ani de la înfiinţare
mai 21, 2009
Colegiul Tehnic “Ion Creangă” Tîrgu Neamţ împlineşte în aceste zile 54 de ani de la infiinţare. Deschiderea oficială a manifestarilor dedicate “Zilelor Liceului” a avut loc joi 21 mai în prezenţa mai multor oficialităţi printre care deputatul de Neamţ Marius Rogin, primarul oraşului Tîrgu Neamţ Decebal Arnăutu, fostul inspector şcolar Emil Creangă şi senatorul Ovidius Mărcuţeanu. Despre planurile de viitor ale colegiului, directorul Gheorghe Apetrei a declarat: “Pentru anul acesta ne-am propus foarte multe lucruri, ne-am propus să facem peste 16 clase de a IX-a la Colegiul Tehnic “Ion Creangă”, iar dacă ne gândim la ceea ce ne-am propus ca şi creştere a actului educaţional, pentru că acesta este obiectivul major pe care noi îl avem, ne-am propus să reprezentăm şi mai bine Colegiul Tehnic “Ion creangă” astfel încât tot ceea ce am făcut până astăzi să fim mândri că Colegiul Tehnic “Ion Creangă” a ajuns într-adevăr un vârf de lance în învăţământul nemţean.” Prezent la eveniment primarul Decebal Arnăutu a dorit să felicite conducerea şi colectivul de profesori pentru evoluţia colegiului, unul dintre cele mai mari unităţi şcolare din judeţul Neamţ: “Unitate de învăţământ care pe parcursul anilor datorită pregătirii profesorilor, datorită colaborării cu autorităţile publice locale, cu părinţii, cu biserica, cu elevii, a avut o evoluţie extraordinară. Felicit conducerea Colegiului Tehnic “Ion Creangă”, felicit pe toţi profesorii, felicit elevii şi părinţii care pe parcursul anilor au avut această mare contribuţie la dezvoltarea acestei unităţi şcolare.” Deputatul de Neamţ Marius Rogin, a declarat pentru Gura Târgului după ce în cadrul manifestărilor a primit o diplomă pentru aportul adus la dezvoltarea acestui colegiu: “Mă bucur că şi de această dată sunt prezent aici, mă simt onorat şi de faptul că am primit o diplomă alături de toţi cei care au prestat în această unitate. De toţi cei care din poziţia de elevi sau dascăli şi-au dat silinţa pentru a creşte nivelul acestei unităţi de învăţământ.” Pe durata celor 3 zile de sărbătoare în cadrul colegiului vor avea loc mai multe concursuri, simpozioane şi vizite la Şcoala Domnească, Muzeul de Istorie şi Muzeul “Ion Creangă”, precum şi un spectacol organizat de elevi vineri 22 mai în sala mare a Casei de Cultura “Ion Creangă”.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere poliţia organizează o întălnire cu posesorii de motociclete şi mopede din Tîrgu Neamţ
mai 21, 2009
În cadrul Programului Naţional de prevenire a accidentelor rutiere „ Stop accidentelor. Viata are prioritate!”, Serviciul Poliţiei Rutiere Neamţ demarează campania „ Respect reciproc – 2009”, acţiune care se adreseaza atât conducătorilor de autovehicule pe patru roti, cât şi conducătorilor de mopede şi motociclete.
În cadrul acestei campanii poliţia rutieră va organiza în data de 4 iunie o întâlnire cu posesorii de motociclete şi mopede din Tîrgu Neamţ şi din comunele limitrofe, la Căminul Cultural din comuna Petricani.
Campanie urmăreşte conştientizarea participanţilor la trafic pentru adoptarea unui comportament de respect reciproc indiferent de tipul de autovehicul pe care-l conduc.
Clubul de Echitaţie RomSilva Dumbrava organizează în acest sfârşit de săptămână , Cupa Dumbrava CSN
mai 21, 2009
Clubul de Echitaţie RomSilva Dumbrava organizează în acest sfârşit de săptămână , Cupa Dumbrava CSN , concurs naţional de sărituri la care şi-au anunţat prezenţa cele mai cunoscute cluburi din ţară reprezentând zone şi oraşe ca : Sibiu, Bacău , Iaşi , Piatra Neamţ , Bucureşti , Sfântu- Gheorghe şi zona Tîrgu Neamţ prin clubul RomSilva Dumbrava Neamţ. Astfel în decursul celor 4 zile competiţionale , începând de joi 21 mai şi până duminică 24 mai , cei care sunt pasionaţi de sportul călare pot admira săriturile celor mai buni căi şi călăreţi din România.
Elevii claselor a VIII-a au susţinut joi ultima teză cu subiect unic din acest an şcolar
mai 21, 2009
Elevii târgnemţeni din clasa a VIII-a au susţinut joi 21 mai ultima probă a tezelor cu subiect unic din al doilea semestru. Aceştia au avut de rezolvat subiectul cu numărul 5 la teza la alegere dintre Istorie şi Geografie.
Cei care au lipsit din motive întemeiate la una dintre teze, mai au o şansă în sesiunea specială a tezelor care se va desfăşura în perioada 26 mai-4 iunie. Înscrierea în clasa a IX-a, se face fără examen, pe baza mediei de admitere, în care media generală obţinută la tezele cu subiect are o pondere de 50 la sută, iar media generală de absolvire a claselor V-VIII tot de 50 la sută. Pentru prima dată în acest an, media la admiterea în liceu va cuprinde pentru elevii claselor a VIII-a atât rezultatul la teza din clasa a VII-a, cât şi cel din clasa a VIII-a
Varianta ocolitoare a oraşului mai aproape de realitate
mai 20, 2009
Preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia Cristian Pîrvulescu va veni la Tîrgu Neamţ
mai 20, 2009
Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” în colaborare cu Primăria oraşului şi Asociaţia Pro Democraţia vor organiza la sfârşitul acestei săptămâni un simpozion interjudeţean intitulat ,,Omul – fiinţă raţională. Între normalitate şi anormalitate.” La evenimentul ce va dura două zile va participa, pe lângă cei aproximativ 80 de profesori din ţară şi preşedintele Asociaţiei Pro Democraţia, Cristian Pîrvulescu. Simpozionul se va desfăşura în zilele de vineri şi sâmbătă la Casa de Cultură “Ion Creangă” şi va fi coordonat de preşedintele APD Tîrgu Neamţ, profesor Emanuel Bălan.
Apa şi canalizarea trec la APA SERV
mai 20, 2009
Vineri, 15 mai a avut loc o şedinţă extraordinară de Consiliu Local. Pe ordinea de zi s-au aflat 3 proiecte de hotărâre. Pe luna mai, preşedinţă de şedinţă este consilierul PD-L Dorin Grădinaru.
Pa masa consilerilor s-a aflat delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare către APA SERV. Acest proiect a fost votat cu unanimitate de voturi şi este necesar în vederea finalizării documentelor instituţionale, necesare în dosarul aplicaţiei pentru accesarea de fonduri structurale privind alimentarea cu apă şi canalizare a judeţului Neamţ.
Ţinând cont de prevederile Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, art.10, alin. (1) “unităţile administrativ teritoriale, reprezentate prin autorităţile administraţiei publice locale, pot coopera în scopul finanţării şi realizării unor servicii de utilităţi publice, inclusiv a infrastructurii tehnico-edilitare aferente, precum şi pentru organizarea, gestionarea şi exploatarea în interes comun a acestor servicii” şi de Hotărârea Consiliului Local nr.119/27.11.2008 privind participarea Consiliului Local, în calitate de acţionar, la Compania Judeţeană APA SERV S.A. Neamţ s-a votat delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare a oraşului Tîrgu Neamţ către APA SERV.
Legat de proiectul precedent consilierii au votat, tot cu majoritate de voturi, pentru aprobarea Master Planului Judeţului Neamţ pentru Apă şi Apă uzată.
Capitolul 10 din Master Plan privind apa uzată preveder pentru zona Tîrgu Neamţ:
1. Ape uzate
– extindere Staţie epurare
– colector principal: conducta gravitaţională Vînători-Neamţ- Humuleşti, DN250
– Staţie pompare: staţie Humuleşti şi conductă de refulare 200 m
– Reţea canalizare: reţea canalizare Vînători – Neamţ, reţea de canalizare Humuleşti, reţea de canalizare Tg. Neamţ, extindere pentru 90% rată de colectare
Valoarea totală a investiţiilor este de 17.936 mii Euro
2. Alimentări cu apă
- Captarea apei – reabilitarea frontului de captare Lunca (puţuri, pompe, conducte de legătură, alte echipamente), capacitate 120 l/s.
Tot sunt bune şi europarlamentarele la ceva
mai 20, 2009
Întrebarea dacă avem europarlamentare în iunie persistă. Ceva, ceva se mai aude. Dar asta drept vocea a doua. Vocea întâi tot alegerea preşedintelui persistă. În cazul PNL este fără ocolişuri. De ziua Europei s-a făcut mai mare tam-tam pe desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat la funcţia de preşedinte al României, decât lansarea candidaţilor liberali pentru Parlamentul European.
Poate am fi aflat şi mai puţine despre ce votezi pe 7 iunie, dacă nu ar bate la uşă procedura pentru deficit excesiv din partea Uniunii Europene, situaţie în care pierdem bani.
Dar tot sunt bune şi europarlamentarele la ceva. Se grăbeşte legea salarizării bugetarilor şi, ce este mai important, legile privind descentralizarea. Şi cum este campanie, acestea sunt repede făcute publice. Nu vreau să mă gândesc câţi primari se învelesc şi câţi dau acatiste ca asta să nu se întâmple. Şi cei veseli şi cei trişti vor trebui să treacă serios la treabă.
Nu tot atât de trişti vor fi cei de la Bucureşti, invadaţi de edili locali, care vor ţipa după fonduri. Oare în disperarea de a nu fi aruncat la stâlpul infamiei de cei care te-au votat, un primar, sau doi nu vor “da din casă” şi vor spune “I-aţi dat lui x, că ăla a dat atât, nu mie, care aveam nevoie”. Primarii indolenţi nu vor mai avea unde să arunce pisica moartă cu “nu pot face nimic că decizia nu este la mine”.
Pe plan politic se va încinge horă mare, horă în care va trebui să joace toată lumea şi, de data asta, pe muzica interesului cetăţeanului. Numai în sistemul sanitar, atâta vreme cât spitalele intră în sarcina primăriei, vor veni în audienţă puhoi de pacienţi nemulţumiţi, pentru că acum vor şti cui să adreseze înjurăturile. Primarul va ţipa mai sus că nu se mai poate. Şi sigur va ameninţa că el nu mai spune oamenilor să-l susţină pe X sau Y, dacă nu are sprijin de la partid. Primarii sunt cei aduc cele mai multe voturi. Cetăţeanul, cel puţin în privinţa domeniilor în care se va realiza descentralizarea, nu va mai primi praf în ochi. Aici anii de comunism prind bine. Românul ştie să se ducă la primar sau secretarul de partid, este obişnuit să se plângă, sau să dea cu pâra la cineva. Până acum ca să rezolvi ceva se aplica vorba românului “până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii!”, şi te lăsai păgubaş.
În materie de învăţământ apar şi ceva semne bune. Intră în sistem şi alte peroane, executivul local şi părinţii. Proasta calitate a învăţământului se datorează, în egală măsură, şi sistemului şi profesorilor. Dar cum să o dovedeşti când iarăşi o vorbă românească spune “corb la corb nu-şi scoate ochii”. Părintele ştie şi tace, pentru că,dacă nu profesorul vinovat, atunci altul prieten, îi vor distruge soarta copilului său prin note proaste. Şi, primarul va alege 50 voturi profesori sau 200 voturi părinţi. Poate copilaşii îmbogăţiţilor peste noapte (cei care au muncit pentru averea lor îşi vor pune copii la muncă) vor primi aceleaşi note pe baza spsonsorizărilor. Dar de asta nu a scăpat lumea mult mai dezvoltată decât noi. Şi dacă tot vorbim de învăţământ bine ar fi să fie legiferate contractele pe termen a profesorilor. Titularizarea pe viaţă într-o şcoală oferea confort profesorilor fără drag de muncă. Aşa ştiind că pot rămâne pe dinafară, cadrele didactice vor face treabă bună, cu tât mai mult cu cât şi părinţii vor avea un cuvânt de spus.
În ceea ce priveşte poliţia numai de bine. Au fost cazuri în care în consiliile locale s-a stabilit câte ceva ce trebuia aplicat şi de către poliţie. Până se mişca aceasta, legea stătea bine-merci votată. Mai mult decât atât oglinda socială a gradului de periculozitate infracţională se află la primărie. După numărul de săraci leneşi, beţivi, mame denaturate se poata afla clar unde vor apărea noi infractori. Relaţia directă va duce la, ce este mai important, la prevenirea infracţionalităţi într-o comunitate. Culmea este că au trecut 20 de ani de la Revoluţie, cei 20 de ani invocaţi de către Brucan. Ne apropiem, din ce în ce mai tare, de normalitate.
Diana Boureanu
Echipa Cetatea Tîrgu Neamţ a învins cu scorul de 3-1 formaţia Aerostar Bacău
mai 19, 2009
În etapa XXXI-a de campionat FC Cetatea
a învins cu scorul de 3-1 ocupanta locului 6 formaţia Aerostar Bacău. Golurile formaţiei târgnemţene au au fost marcate de Patrichi, Petrescu şi Cucoş. Cu 3 etape înainte de terminarea campionatului formaţia antrenată de Ion Dascălu ocupă poziţia 11 în clasament cu 40 de puncte.
100% gara din oraşul Tîrgu Neamţ nu va fi închisă
mai 19, 2009
În urma unor discuţii dintre primarul oraşului Tîrgu Neamţ şi subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Constantin Axinia, gara din oraşul Tîrgu Neamţ nu va fi închisă. La sfârşitul acestor discuţii Decebal Arnăutu a declarat: „În urma unor zvonuri apărute în mass-media într-un ziar şi mai apoi a apărut şi la posturile de televiziune, am avut o discuţie cu Constantin Axinia, care este şi cetăţean de onoare al oraşului Tîrgu Neamţ, şi m-a asigurat că totul este la nivel de zvon şi nu este nimic adevărat. Noi trebuie să dezvoltăm relaţia Tîrgu Neamţ-Paşcani şi nu să o desfiinţăm.”Contactat de reporterii noştri Constantin Axinia a declarat pentru Gura Târgului:“Gara din Tîrgu Neamţ nu se va închide nici linia de la Tîrgu Neamţ la Paşcani nu se va închide garantat 100%.”De asemenea cei din Ministerul Transporturilor vor reanaliza posibilitatea unei noi legături între Tîrgu Neamţ şi Bucureşti.
Primăria oraşului Tîrgu Neamţ a început lucrările de plombare a mai multor străzi din oraş
mai 13, 2009
Primăria oraşului Tîrgu Neamţ a început lucrările de plombare a gropilor pe mai multe străzi din oraş. Astfel timp de câteva zile traficul pe străzile Panazol şi Brazilor va fi restricţionat pe anumite porţiuni iar cetăţenii care au maşni parcate în zonă sunt rugaţi să şi le mute pentru a nu perturba lucrările.
Primarul Decebal Arnăutu invitat la o dezbatere pe tema descentralizării învăţământului
mai 11, 2009
Primarul oraşului Tîrgu Neamţ, Decebal Arnăutu a fost invitat în data de 12 mai la Ministerul Administraţiei şi Internelor unde va avea loc o reuniune pe tema procesului de descentralizare a învăţământului preuniversitar. La această întâlnire, ce va fi prezidată de Ministrul Adminsitraţiei şi Internelor Dan Nica, vor participa Ecaterina Andronescu, Ministrul Educaţiei Cercetării şi Inovării, reprezentanţi ai mai multor ministere şi ai federaţiilor din educaţie, precum şi membri ai asociaţiilor din România, printre care şi Asociaţia Oraşelor din România, din care face parte şi Decebal Arnăutu.
Tîrgu Neamţ are cea mai ridicată rată a şomajului
mai 11, 2009
Etapa zonală a concursului “Prietenii Pompierilor” s-a încheiat
mai 8, 2009
23 de echipe au participat vineri 8 mai la faza zonală a concursul “Prietenii Pompierilor“ organizat de câtre Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean pe stadionul Cetatea din Tîrgu Neamţ. Locul I la fete a fost obţinut de şcoala de la Păstrăveni, urmată pe locurile doi şi trei de şcoala de la Stânca Pipirig şi şcoala de la Războieni. La secţiunea dedicată echipajelor de baieţi şi mixt locul I a revenit tot şcolii de la Păstrăveni în timp ce şcoala de Arte şi Meserii Oglinzi s-a clasat pe poziţia a II-a iar Şcoala de Arte şi Meserii “Ion Creangă” Pipirig pe locul III. Toate aceste echipe vor merge mai departe la faza judeţeană ce se va desfăşura pe 26 mai la Piatra Neamţ.
Târgul educaţional 2009-2010 şi-a deschis porţile pentru viitorii absolvenţi
mai 8, 2009
Târgul ,,Oferta Educaţională 2009-2010’’ şi-a deschis porţile, conform calendarului activităţilor educative şcolare şi extraşcolare, vineri 8 mai. Liceele si şcolile de arte şi meserii din zona Tîrgu Neamţ, prezintă oferta educaţională la Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare’’ în sala de sport. Elevii claselor a VIII-a din oraş şi din zonă, pot să viziteze standurile, împreună cu diriginţii şi părinţii lor, în zilele de vineri şi sâmbătă între orele 9:00-16:00.












