Ca un făcut, în fiecare campanie, toate partidele politice îşi dau seama că ţara nu merge tocmai bine. Dacă tot nu merge bine, trebuie să existe şi vinovaţi. Cel puţin aşa ar fi normal. Dar sigur nu pentru politicieni. Când dă bine în discurs, pe ici pe acolo, vinovaţi mai sunt găsiţi prin partidele adversare.
Se uită, amnezia este boala politicianului actual, că vina aparţine chiar celui care ţipă cel mai tare. Cel puţin aşa este în cazul PSD. Liderii social democraţi găsesc greşeli peste tot în economia românească, constată, revoltaţi, că învăţământul are probleme grave, că administraţia este birocratică. Au uitat, însă că au avut ceva ani buni la dispoziţie să pună lucrurile la punct.
Ca să putem vorbi acum de o adevărată ipocrizie, cam toţi cei care acum se dau mari iubitori de ţară şi de oameni, au făcut cel puţin o vizită la DNA. Nu mai punem în calcul concediul prelungit din Parlamentul României. Concediu, cum se poate spune altfel când absentezi cu sârguinţă, dar nu ratezi deplasările în străinătate pe banii bietului contribuabil,pe care acum îl căinezi cu drag.
Nu ştiu cum se face, dar după anunţarea listelor politicienilor pătaţi la alegerile din noiembrie, jurnaliştii trebuie să stea cuminţi, într-un spaţiu bine delimitat, în spaţiile de vot. Nu te întrebi dacă nu cumva se aranjează ceva fraude? Noua decizie a BEC este cel puţin uluitoare şi lipsită de temei. Până acum nu a existat nici un caz în care vreun jurnalist să perturbe procesul de votare. Că a constatat rapid tendinţele de fraudă este adevărat.
Şi ca să fie vorba de ipocrizie pe toate fronturile, PSD atacă PNL cu vehemenţă. De parcă nu cu votul acestui partid au trecut legile Guvernului Tăriceanu. Au uitat, social democraţii şi că, nu de multă vreme, se lăudau că au impus liberalilor decizii de stânga. Profitând de o înţelegere ascunsă, neparafată oficial aplică vorba românului „nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”.
Liberalii au rămas 4 ani la guvernare, dar au aplicat şi ei tot o vorbă românească „te faci frate cu dracul ca să treci puntea”. Se ştie orice pact cu diavolul te lasă fără suflet. Fără şcoala KGB nu au reuşit să ducă la capăt cacialmaua. Vor rămâne în istorie cu ponoasele unei guvernări fără program, fără ţinte precise. Practic reuşitele lor ( au fost şi ele trebuie recunoscute), se vor dilua în acest joc perdant cu PSD-ul.
Nu vom şti niciodată ce ar fi însemnat 4 ani de dreapta după 14 ani de stânga. Analiştii spun că această alternativă la guvernare ar fi fost benefică pentru dezvoltarea României. Ceea ce ştim este că s-au făcut experimente macroeconomice pe spinarea a 22 de milioane de români. S-au cârpit toate cele bune iar acum sub presiunea unei economii mondiale pe un picior au început să explodeze.
Nici după morţi (inundaţii, accidente de mină, în spitale) nimeni nu recunoaşte. Ştiţi am greşit aici. Acum ştim precis ştim ce avem de făcut şi sigur nu mai putem repeta greşeala. Dacă ar face-o cineva ar urca şi politicul în topul încrederii românilor.

Comments
Powered by Facebook Comments