Băsescu este optimist în privinţa depăşirii crizei economice

8 afisari

PreÅŸedintele Traian Băsescu s-a declarat, vineri seară, optimist în ceea ce priveÅŸte depăşirea perioadei de criză economică, spunând că “apocalipsa televizată nu este reală”, dar că România trebuie să intre într-o “bătălie” pentru păstrarea locurilor de muncă.

“Apocalipsa televizată nu e reală, dacă în fiecare seară transmiteÅ£i la televizor că două sute de muncitori au fost disponibilizaÅ£i dintr-o parte, trei sute din alta, se crează impresia dezastrului. Sigur, există costuri ale crizei, dar industria românească funcÅ£ionează”, a decalarat preÅŸedintele Traian Băsescu la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.

Åžeful statului a spus, totuÅŸi, că “România trebuie să intre într-o bătălie pentru păstrarea locurilor de muncă”.

El a adăugat că este susţinută în dezbateri televizate ideea potrivit căreia IMM-urile din România produc 70 la sută din PIB.

Preşedintele a ţinut să contrazică aceste afirmaţii, amintind că mare parte din întreprinderile mici şi mijlocii lucrează pentru a furniza produse şi servicii către marile companii.

În acest context, preşedintele a precizat că măsurile pe care viitorul Guvern le va lua trebuie să vizeze menţinerea în funcţiune a marilor companii.

ÃŽntrebat dacă este optimist în privinÅ£a depăşirii crizei economice, preÅŸedintele a răspuns afirmativ, el spunând că a fost optimist în acest sens încă de la început. ÃŽn acest context, el a apreciat că sistemul bancar românesc este solid, menÅ£ionând că “băncile mamă” trebuie să continue să trimită în Å£ara noastră fluxul de bani cu care băncile să crediteze economia românească.

“Sunt optimist, pentru că locul crizei nu e România, locul crizei nu e sistemul bancar românesc”, a răspuns preÅŸedintele la întrebarea unui ziarist.

“Sistemul bancar a asigurat credite de peste 40 de miliarde de euro pentru industrie ÅŸi consum, dar aceÅŸti bani nu au fost produÅŸi în România, ci au venit de la acÅ£ionarii majoritari ai băncilor din România, acum «băncile mamă» trebuie să continue să asigure banii pentru sistemul bancar românesc. Sper ca acest lucru să fie abordat foarte serios la Consiliul European”, a mai declarat Băsescu.

În plus, preşedintele a insistat pe crearea unui parteneriat între conducerile companiilor şi sindicatelor, spunând că a văzut acest parteneriat la combinatul din Câmpia Turzii.

“Mă refer la faptul că în perioade de criză trebuie temperate excesele în solicitări ÅŸi am convingerea că aici se va realiza acest parteneriat. Compania (Mechel din Câmpia Turzii – n.r.) nu va trece la disponibilizări, pentru că în programele de revizie ÅŸi modernizare poate implica salariaÅ£ii societăţii”, a afirmat Traian Băsescu.

PreÅŸedintele a atras atenÅ£ia că oamenii “au cam uitat cum este munca în companii”, deoarece în ultimii ani se vorbeÅŸte foarte mult despre servicii, însă “cei care garantează locurile de muncă ÅŸi prosperitatea sunt în industrie”.

“Criza poate ne ajută să revitalizăm munca ÅŸi preÅ£uirea industriei”, a afirmat Băsescu.

ÃŽntrebat când va avea concluzii la vizitele pe care le face la companii, preÅŸedintele a spus că ar vrea să le aibă “undeva săptămâna viitoare, dar industria românească are toată perspectiva să treacă de această criză, dacă reuÅŸeÅŸte parteneriatul între sistemul bancar, Guvern ÅŸi industrie”.

“Toate unităţile au contracte pe termen lung, marea problemă este finanÅ£area pentru a realiza producÅ£ia, reÅ£inerea băncilor de a finanÅ£a producÅ£ia trebuie să fie atenuată, aici mi se pare zona cea mai sensibilă”, a spus acesta.

Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, vineri, şi fabrica Nokia de la Jucu, iar la finalul discuţiilor cu conducerea unităţii a spus că aceasta nu este afectată de criza economică mondială şi că locurile de muncă de aici sunt sigure.

De la fabrica Nokia de la Jucu, preşedintele Traian Băsescu a mers la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.

În cursul serii de vineri, Traian Băsescu este aşteptat la o întâlnire la Primăria Cluj-Napoca cu primarul Emil Boc.

Preşedintele Băsescu a mai vizitat, în această săptămână, uzinele Dacia din Mioveni şi Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, societatea ArcelorMittal din Galaţi, şantierele navale Damen din Galaţi şi Daewoo din Mangalia şi uzina Upetrom din Ploieşti.

Share and Enjoy:
  • Print
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • Blogplay

Comenteaza

Premium WordPress Themes
aristocratis danioti

INTREBAREA SĂPTĂMÂNII

Cu cine veți vota pentru funcția de primar al orașului Tg. Neamtț

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Intrebarea a doua

Ce ar trebui făcut cu cânii comunitari din oraș?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Galerie foto

itp
TRAFIC
WordPress Themes
Wp Advanced Newspaper WordPress Themes Gabfire